Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Vasile Blaga este noul şef al PDL

ALEGERI. Sâmbătă, 30 iunie a.c., Partidul Naţional Liberal şi-a ales conducerea la nivel central. Fotoliul de preşedinte a fost câştigat de Vasile Blaga. În funcţia de prim-vicepreședinți ai partidului au fost aleşi: Cezar Preda, Cristian Preda, Dorin Florea și Mihai Stănișoară. Gheorghe Flutur a fost ales în funcția de secretar general al PDL. Precizăm că delegaţia vâlceană a numărat 20 de membri, amintindu-i aici pe: Romeo Rădulescu, Dorel Jurcan, Samoil Vîlcu, Iuliana Moise, Gabriela Ene, precum şi alte personalităţi marcante ale politicii locale.

Întrebat, la scurt timp, după terminarea votului, dacă şeful statului, Traian Băsescu, l-a sunat să îl felicite, Vasile Blaga a spus cu o fină ironie în glas: „Probabil că este ocupat în această perioadă”. Fostul preşedinte al PDL, Emil Boc, a precizat, la plecarea de la lucrările Consiliului Naţional de Coordonare, desfăşurate în partea a doua a Convenţiei Naţionale Extraordinare a partidului, că are încredere în noua echipă de conducere şi a apreciat, în legătură cu perdanţii zilei, că toţi trebuie să rămână alături de partid. „Succesul acestei echipe este succesul PDL-ului. Astfel încât îi urez din suflet succes, pentru că, aşa cum am spus, succesul lor este şi succesul meu şi succesul nostru, al tuturor. Am încredere în noua echipă a PDL”, a afirmat Boc. El a plecat de la lucrările CNC după ce şi-a exprimat votul pentru alegerea secretarilor executivi, secretarilor generali adjuncţi şi membrilor Comisiei Naţionale de Integritate, Statut şi Litigii şi Comisiei Naţionale de Revizie şi Control.

Teodor Baconschi, care a obţinut sâmbătă 382 de voturi, a pierdut funcţia de prim-vicepreşedinte, la fel ca Theodor Paleologu, care a primit 369 de voturi. El s-a declarat dezamăgit de rezultatul votului obţinut pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului. „Rămân un singur membru, nu cred că cineva este făcut sau desfăcut de o funcţie, am avut contribuţia mea la guvernare, foarte multă muncă, foarte mult sacrificiu şi voi continua. Brandul este CV-ul meu, ce am făcut eu până la această vârstă şi sunt foarte mândru de ceea ce am făcut în interesul României”, a precizat el. Pentru cele patru funcţii de prim-vicepreşedinţi au fost aleşi Cezar Preda cu 926 de voturi, Dorin Florea – cu 881 voturi, Cristian Preda – 872 voturi, Mihai Stănişoară – 751 voturi.

Vîlcu crede că partidul „intră într-o nouă etapă”

Potrivit deputatului PDL Samoil Vîlcu, partidul are nevoie de unitate în interior, pentru că, în opinia sa, urmează o perioadă destul de dificilă pentru acest partid. „Am demonstrat de-a lungul timpului că suntem o forţă pe scena politică şi prin muncă vom putea recâştiga încrederea oamenilor. Cred că în perioada următoare ne vom întâlni cu noile structuri de conducere şi vom analiza situaţia organizaţiei noastre. De asemenea, cu această ocazie a fost adoptată, la propunerea lui Vasile Blaga, o rezoluţie prin care partidul face apel la toate forţele pro-democratice din România care trebuie să se delimiteze de atacul împotriva legalităţii şi a statului de drept lansat de Guvernul USL condus de prim- ministrul Victor Ponta. Avem nevoie de un parteneriat cu societatea civilă pentru că valorile democraţiei sunt puse în pericol de guvernarea USL”, a declarat parlamentarul

Moise s-a plictisit după o oră de stat la Convenţie

După cum vă informam şi în rândurile de mai sus, printre participanţii la Convenţie s-a numărat şi democrat-liberala Iuliana Moise, care după ce l-a votat pe Vasile Blaga pentru funcţia de preşedinte al partidului, s-a plictisit îngrozitor şi a plecat. Unii spun că alesul judeţean, cam apatică în acea zi, ar fi dat bir cu fugiţii, considerând, probabil, că evenimentul politic la care participă este unul deloc important. Pe de altă parte, noi nu credem în aceste răutăţi, spuse de cârcotaşii de prin partid. În realitate, ea a plecat într-o locaţie liniştită pentru a se pune la punct cu gramatica şi vocabularul limbii române, noţiuni pe care, din păcate, nu prea le stăpâneşte.

RAUL POP