Acasă Politică Un nimeni politic a ajuns vicepreşedinte la PSD

Un nimeni politic a ajuns vicepreşedinte la PSD

Scena politicii vâlcene este poluată de ceva timp de un personaj infatuat şi superficial, care, din păcate, este promovat de mai marii lideri ai PSD Vâlcea. Este vorba de drăgăşeneanul Adrian Burlan, care, printr-un nefericit concurs de împrejurări, a ajuns, în anul 2009, să fie candidatul social-democraţilor vâlceni la europarlamentare. După ce, în nenumărate rânduri, presa locală a scos în evidenţă impostura omului, conducerea social-democraţilor vâlceni a crezut de cuviinţă să-l mai şi promoveze. Individul este un nimeni politic, însă, liderilor PSD nu le-a păsat de acest lucru, ba mai mult, la alegerile din interiorul organizaţiei judeţene a PSD de săptămâna trecută, colegii săi i-au acordat voturile necesare pentru accederea la funcţia de vicepreşedinte al PSD Vâlcea, în defavoarea unor pesedişti de vază în judeţ, oameni care au adus, de-a lungul timpului, multe voturi partidului. Am putea înţelege punctul de vedere al preşedintelui PSD Vâlcea, Ion Cîlea, care, probabil, îşi doreşte scoaterea în evidenţă a tinerilor din partidul său, însă nu putem fi de acord cu promovarea unor non-valori, oricât de tineri ar fi ei. Anul trecut, Burlan şi-a dat destul de repede arama pe faţă, iar la scurt timp după ce a fost promovat, i-a trădat pe oamenii care l-au ajutat să iasă în evidenţă. Pentru nimeni nu mai este un secret faptul că cel care l-a propulsat pe scena politică locală este nimeni altul decât preşedintele PSD Drăgăşani, Vasile Bleotu, care a crezut în tinereţea şi în bunele lui intenţii, mimate cu talent actoricesc. Numai că deputatul Bleotu şi-a dat repede seama că a mizat pe un „cal mort”, în momentul în care Burlan(ul) a încercat să bage zâzanie între el şi Ion Cîlea.

CLAUDIA STANCIU

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.