Constantin Pîrvu nu se dezice dovedindu-se un om mic, care nu are respect nici măcar pentru superiorii lui, care, de fiecare dată, au ştiut să-i arate bunăvoinţă şi respect. Deşi îi datorează cariera politică lui Ion Cîlea, Pîrvu are tupeul să-şi atace şeful de partid pentru motive absolut puerile. Acum, a venit rândul lui Ion Cîlea să fie malaxat în gazeta de familie a lui Pîrvu şi a lui Manu, Impact Real, preşedintele CJ fiind atacat că a inaugurat, în fosta sală de şedinţe a CJ, un modern cinematograf 3 D. Pare-se Pîrvu este stresat că odată cu apariţia noii săli, în cea de la Casa Sindicatelor va începe să sufle vântul din lipsă de clienţi.
Iată comunicatul trimis de Consiliul Judeţean Vâlcea, sub semnătura preşedintelui Ion Cîlea: „Săptămânalul „Impact real” n-a pierdut ocazia de a aduce la cunoştinţa cititorilor săi evenimentul legat de inaugurarea sălii cultural-administrative a Consiliului Judeţean Vâlcea. Cât priveşte oportunitatea, valoarea şi necesitatea acestui obiectiv, autorul notei apărute în „Impact” vine cu o părere personală, pe care, de altfel, i-o respectăm, dar cu care nu putem fi de acord. În opinia ziaristului (sau ziaristei!), fondurile alocate pentru reabilitarea şi modernizarea unei vechi săli destinată activităţilor administrative şi cultural-artistice care devenise nefuncţională ar fi fost mai bine folosite dacă în locul sălii respective se construia un … hotel.
Între timp, pe adresa Consiliului Judeţean au sosit numeroase scrisori prin care sunt transmise felicitări din partea vâlcenilor pentru finalizarea unei iniţiative susţinută ani de zile fără întrerupere de către dr. ing. ION CÎLEA, preşedintele administraţiei judeţene, din convingerea că Rm.Vâlcea şi judeţul au absolută nevoie de o sală publică modernă. Un astfel de mesaj a venit din partea domnului Vasile Cociş, din care reproducem un fragment: „Inaugurarea sălii, într-o atmosferă de excepţie, a fost un moment recunoscut inclusiv de către adversarii din opoziţie ca fiind de excepţie. Dacă toţi politicienii ar face pentru comunitatea care i-a ales aşa cum aţi făcut dumneavoastră pentru Vâlcea lucrurile ar merge spre bine. Vă felicit şi vă doresc succese în continuare”.
Lasă un comentariu