Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

SONDAJ PNL: Mircia Gutău, cel mai iubit dintre râmniceni

Partidul Naţional Liberal a centralizat datele unui sondaj de opinie pe care l-au comandat în urmă cu aproximativ o lună de zile în urmă dar spun că rezultatele nu vor fi făcute publice. Cu toate acestea, redactorii VOCEA VÂLCII au aflat şi prezintă în exclusivitate procentajele celor care au fost trecuţi pe eşantioane. Astfel, sursele noastre spun că primul în preferinţele râmnicenilor este fostul primar Mircia Gutău cu 44%, urmat de deputatul PLR, Romeo Rădulescu care are 25%. Surpriză este clasarea pe locul III al preşedintelui PNL, Cristian Buican, cu 23%, urmat de primarul interimar Ion Gigi Matei cu 19%. Procente sub 3% au obţinut Grig Crăciunescu, consilier local PNL şi Ion Nicolae, afiliere politică nedefinită, în acest moment.
Co-preşedintele organizaţiei municipale a PNL, senatorul Adrănel Cotescu, nu vrea să dezvăluie prea multe, însă dă câteva indicii despre poziţionarea candidaţilor. „Tot ce vă pot spune este că trei dintre cei introduşi în sondaj, Mircia Gutău, Romeo Rodulescu şi Ion Gigi Matei au împreună peste 80% şi că diferenţele dintre ei nu sunt atât de mari cum s-a vorbit”, spune senatorul liberal Adrănel Cotescu.

PNL propune patru nume pentru Primăria Râmnicului

Adrănel Cotescu mai spune că partidul pe care-l reprezintă are alte patru propuneri pentru o eventuală candidatură la alegerile de anul viitor: „Eu nu voi candida, vă spun din capul locului. Până acum, patru membri de partid şi-au manifestat intenţia de a candida, Edi Vârlan, Dan Niţu, Grig Crăciunescu şi Anuţa Handolescu.” Cotescu a comentat şi situaţia în care fie Romeo Rădulescu, fie Mircia Gutău vor candida de la PNL în anul 2016: „În ceea ce-l priveşte pe Romeo Rădulescu, ştiu că şi-a manifestat intenţia de a reveni în PNL şi a avut o discuţie cu Vasile Blaga. Şi eu am discutat cu Vasile Blaga şi i-am spus că foştii pedelişti de la Vâlcea trebuie să se înţeleagă între ei, că o astfel de numire nu e normal să vină de la centru. Mircia Gutău nu este membru PNL şi deci nu are cum să ne reprezinte la alegeri. Acum eu nu exclud nimic, dar o astfel de candidatură este puţin probabilă”. Şi viceprimarul Râmnicului, Edi Vârlan, are un sfat pentru Romeo Rădulescu, despre care s-a zvonit că va reveni la PNL şi nu oricum, pe postul de copreşedinte al organizaţiei municipale. „Romeo trebuie să o ia de la capăt şi să demonstreze că e candidatul cel mai bun pentru preşedinţia organizaţiei, eventual că este candidatul cel mai bun pentru funcţia de primar.”