Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Senatorul Bogdan Constantin Matei vine în sprijinul educaţiei copiilor cu dizabilităţi

Joi, 29 martie a.c., senatorul PSD Bogdan Constantin Matei, alături de senatorul Ioan Marcis Chisăliţă, a depus, la Camera Deputaţilor, un proiect de modificare a Legii educației naționale, în sensul sprijinirii copiilor cu handicap locomotor.

„Propunem completarea şi modificarea după cum urmează a articolului 25 – alin (3): «Pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale sau nedeplasabili din motive medicale, se poate organiza învăţământ la domiciliu sau pe lângă unităţile de asistenţă medicală. În mod excepţional, pentru copii cu dizabilităţi locomotorii, se vor achiziţiona elevatoare sau procesul instructiv educativ (orele de curs / activități extrașcolare), se vor desfășura în mod obligatoriu într-o sală de clasă la parterul unităţii în vederea integrări acestora în învăţământul cu frecvenţă», pentru a conferi drepturi egale copiilor cu probleme locomotori” a declarat senatorul Bogdan Constantin Matei.