Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Senator Romulus Bulacu: La mulţi ani, Armatei Române!

25 Octombrie constituie amintirea unei zile de împlinire naţională, ziua când armata română şi-a îndeplinit menirea firească. Devenită simbol al tuturor bătăliilor şi eroilor neamului românesc, această dată a rămas întipărită în sufletele românilor ca ziua în care ţara îşi sărbătoreşte Armata şi pe cei care au fost sau sunt în slujba ei. Data de 25 octombrie este un prilej de a omagia faptele eroilor și de a lăuda curajul ostașilor noștri.
Am fost în acest an, cu ocazia Zilei Veteranilor, pe 29 aprilie, în comuna Frâncești, din județul Vâlcea, unde am stat de vorbă cu Ţîncu Alexandru unul dintre ultimii veterani ai celui de-al doilea Război Mondial care mai trăiesc în județul Vâlcea. Deși i-a fost greu, mi-a vorbit cu multă însuflețire despre ce s-a întâmplat pe front, acolo unde a luptat, în zona Ardealului. La cei 95 de ani, domnul Ţîncu poartă în el taina credinţei și a devotamentului. Ascultându-i poveștile de război, vă mărturisesc că am trăit un sentiment de neputință. Câte sacrificii au făcut acești Oameni pentru noi, iar noi am oferit atât puțin.
Astăzi militarii noștri, deși o forță profesionalizată, nu au echipamente atât de performante pe cât și-ar dori. Din decență, devotament și credință, nu se plâng. Îşi asumă să se descurce cu ceea ce au, fiind consideraţi la nivelul NATO printre cei mai performanţi soldaţi în raport cu logistica de care beneficiază.
Cred că pentru noi, această dată trebuie să fie un angajament. Acela că susținem, fără certuri și tensiuni, programul de modernizare a Armatei, în urma alocării a 2% din PIB. Parafrazându-l pe John Kennedy, cred că la acest ceas aniversar, ar trebui să ne întrebăm nu ce poate face Armata română pentru țară, ci mai degrabă, ce poate face țara pentru ea?
Până vom oferi un răspuns pe măsura greutății acestei întrebări, eroilor neamului şi veteranilor de război, care au înfruntat gloanţele şi greutățile războiului, le aducem un solemn omagiu. Celor care şi-au dat viaţa pentru libertatea şi integritatea României le transmitem, de peste timp, recunoştinţă veşnică din partea generaţiilor de azi, a noastră, a tuturor!
La mulţi ani, Armatei Române!