Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Senator Romulus Bulacu: Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, miracol sau pericol economic?

În cadrul şedinţei Senatului de miercuri, 21 februarie a.c., senatorul de Vâlcea, Romulus Bulacu, a făcut o declaraţie politică în legătură cu problemele care vor apărea prin înfiinţarea unui Fond Suveran de Dezvoltare şi Investiţii. Programul de guvernare 2017-2020 propus de PSD prevede înfiinţarea unui Fond Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI) după modelul celor din Norvegia, Franţa, Italia sau Polonia.

„Teoria este bună, dar în România există o vorbă: ”practica ne omoară”. De aceea nu putem evita dezbaterea unor probleme care vor apărea, inevitabil, în implementarea acestui proiect.

Potrivit programului de guvernare, fondul se va putea folosi de veniturile din dividende ale companiilor de stat aflate pe profit precum şi de veniturile provenite din emisiuni de obligaţiuni sau din vânzarea de active neperformante (case de odihnă, hoteluri – aparţinând unor companii al căror obiect de activitate este cu totul altul). Scopul ar fi cela ca sumele colectate să fi investite în spitale, infrastructură, parcuri industriale, etc., pe scurt, lapte şi miere. Un proiect mesianic şi grandios. Dar să detaliem.

Prima problemă ar fi că soluţia FSDI nu va rezolva situaţia companiilor de stat căpuşate în prezent, companii care acum gravitează în jurul politicienilor, ca surse de putere disparate. Aducerea sub aceeaşi umbrelă a companiilor de stat, vorba vine “profitabile”, va crea un monopol şi mai mare în care resursele se vor contopi şi vor genera rente politice şi mai mari şi, la pachet, găuri bugetare mai greu vizibile, dar mult mai grave. În plus, nu se ştie sub ce formă vor fi înglobate companiile în acest fond.

Mai mult, România se confruntă cu lipsa resurselor financiare care să alimenteze constant cu sume substanţiale un astfel de fond. Ţările care au implementat şi dezvoltat acest tip de proiect deţin surse importante, dar mai ales constante de finanţare. Lipsa resurselor se vede clar în jocul la cacealma al autorităţilor cu privire la capitalizarea acestui fond: bugetul de stat, posesor al unei datorii publice care creşte exponenţial, cu deficite structurale majore, este în incapacitatea de a furniza sumele necesare derulării FSDI.

Ca principiu al derulării, fondurile suverane de investiții sunt mecanisme financiare complexe ce au ca scop investirea capitalurilor excedentare sau deja existente şi nu să acopere deficite bugetare. Adică pui problema creării unui astfel de fond când dispui de sume consistente, nu când ai nevoie de ele. În aceste condiţii, iniţierea şi derularea fondului va fi precum borcanul cu miere în poala ursului flămând. Există pericolul populării proiectului strict pe criterii politice sau de rudenie, la fel cum s-a întâmplat şi cu guvernanţarea celor 94 companii de stat, unde managerii acestora sunt selectaţi după criterii politice şi nu de performanţă sau profesionalism. Ordonanţa 109 dată de cabinetul Emil Boc şi îmbunătăţită prin Legea 111/2016 de cabinetul Cioloş trebuia doar aplicată. Aceasta presupunea selectarea pe criterii transparente a managementului companiilor, cu stabilirea de indicatori de performanţă financiari şi nefinanciari. Dar PSD a sfidat și sabotat legea de câte ori a putut.

Aşa cum se prezintă situaţia în momentul de faţă, fără bani, fără profesionişti cu experienţă în domeniu şi cu o viziune conturată prin iluzii aruncate, după ureche, de dragul promisiunilor populiste, acest proiect pare sortit eşecului. Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii este livrat românilor ca un paliativ al lipsei investiţiilor sau ca o scuză la modul în care de un an şi jumătate sunt ratate obiective importante. Îndemn guvernanţii să cântărească bine şansele de izbândă, pentru că, dacă FSDI nu va avea ca rezultat prosperitatea mult promisă, nereuşita va aduce cu sine falimentul naţional” a declarat senatorul PNL Romulus Bulacu.