Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Senator Claudia Banu: „Românii vor putea accesa anumite tipuri de servicii consulare online”

Pentru a crește gradul de digitalizare a serviciilor consulare, miercuri a fost pusă în dezbaterea Senatului o propunere legislativă, ce va permite cetățenilor români să acceseze servicii consulare online, fără să mai fie nevoiți să se deplaseze la consulate sau ambasade.

Proiectul de lege aflat în atenția senatorilor vizează modificarea unui act normativ apărut acum câțiva ani, respectiv modificarea Legii nr. 62/2019 privind activitatea consulară.

Acesta are ca scop creșterea gradului de digitalizare a serviciilor consulare. Mai exact, stabilește posibilitatea ca cetățenii să acceseze servicii consulare online, lucru care va elimina necesitatea deplasării la autorități pentru a le obține.

„Astăzi, la Senat, am votat o inițiativă cu impact pozitiv major pentru românii din diaspora și nu numai. Odată cu intrarea în vigoare a proiectului dezbătut azi, românii vor putea accesa anumite tipuri de servicii consulare online, fără a fi nevoiți să se prezinte la sediul misiunii diplomatice sau al oficiului consular.

În funcţie de tipul de serviciu consular solicitat şi de opţiunea titularului cererii, documentele eliberate în cadrul activităţii consulare se ridică personal sau, după caz, se expediază prin servicii de curierat, cu suportarea cheltuielilor de expediţie de către solicitanţi ori se transmit în format electronic, după ce au fost emise şi semnate cu semnătură electronică calificată.

Conform datelor statistice furnizate de către autoritățile străine Ministerului Afacerilor Externe, numărul românilor stabiliți în străinătate este estimat la 5,7 milioane. Totuși, aceste date nu includ cetățenii care nu și-au reglementat situația juridică în raport cu statul de reședință și nici persoanele care au dobândit și cetățenia statului de reședință. Prin urmare, dimensiunea comunității românești din străinătate este mult mai numeroasă.

În acest context, solicitările de servicii consulare au crescut considerabil în ultimii ani. Spre exemplu, doar în anul 2022 au fost prestate 1.147.089 servicii consulare. Acești cetățeni care au avut nevoie de servicii consulare au fost nevoiți să se deplaseze fizic la sediile misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, indiferent de distanțele pe care le-au avut de parcurs, fie că a fost vorba de zeci, sute sau mii de kilometri.

Prezenta inițiativă legislativă are în vedere creșterea gradului de digitalizare a serviciilor consulare, prin introducerea posibilității ca cetățenii să poată solicita documente și în format electronic.

Tipul documentelor și al actelor ce pot fi solicitate astfel vor fi stabilite prin Ordin al Ministrului Afacerilor Externe.

Cei care doresc să parcurgă prevederile proiectului o pot face accesând acest link, cu mențiunea că Senatul este prima cameră sesizată, votul final fiind dat la Camera Deputaților: https://www.senat.ro/Legis/Lista.aspx?cod=25644” a transmis senatorul PNL de Vâlcea, Claudia Mihaela Banu.