Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: stiripesurse.ro

Război pe faţă între doi grei din PSD

Foto: stiripesurse.roApele sunt din ce în ce mai tulburi în PSD, deşi alegerile locale se apropie cu paşi repezi, iar social-democraţii ar trebui să fie mai uniţi ca niciodată, mai ales că acum se află în opoziţie. Numai că, după celebrul război rece dintre Dragnea şi Ponta, şi alţi lideri social-democraţi s-au luat la ceartă, făcându-se cu „ou şi cu oţet”.

Este vorba despre guralivii Codrin Ştefănescu şi Cătălin Ivan – europarlamentar, care se războiesc în declaraţii publice şi împart PSD-ul în două. Pe de-o parte Cătălin Ivan încă vorbeşte în numele PSD-ului, deşi a fost exclus din organizaţia de la Sectorul I, iar de pe altă parte, Codrin Ştefănescu îi transmite europarlamentarului să stea în banca lui.

„Cătălin Ivan este în afara PSD-ului. A fost exclus de la Sectorul 1. Este omul care a încercat să-l îngroape pe Nichita care l-a făcut europarlamentar. (…) Ce-a făcut Cătălin Ivan? A început să le înjure pe Viorica Dăncilă, Rovana Plumb, Gabriela Firea, Doina Pană și așa mai departe. A înjurat atât de mult încât cei de la Sectorul 1 i-au zis să iasă afară. Apoi s-a apucat să-l înjure pe Liviu Dragnea. Nu are niciun fel de caracter. (…)

Vă spun în exclusivitate. Acest personaj nu vine la emisiuni din partea PSD. Este europarlamentar de nu știu unde. Eu nu îl recunosc ca membru de partid după ce a fost exclus de la Sectorul 1. El nu reprezintă partidul! El stă la negocieri cu ALDE, cu UNPR și așa mai departe.

Acest personaj a luat-o pe arătură. Să mai stea un pic în banca lui să vadă de Parlamentul European. Mai bine vine și ne spune la televizor ce a făcut el în Parlamentul European. Repet: NU este pe lista de comunicatori ai partidului. Omul acesta a făcut-o praf la televizor pe Rovana Plumb, cel mai bun ministru al Muncii pe care l-am avut vreodată.

A făcut-o praf pe Gabriela Firea… și ce cuvinte a putut să folosească! Îi recomand, încă o dată, la modul oficial din funcția pe care o am, să-și vadă de treaba lui la Parlamentul European. Acolo nu prea i-am auzit gurița” – a afirmat Codrin Ștefănescu, la o emisiunea la Antena 3.