Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: Vocea Valcii

PSD, PNL şi ALDE luptă la baionetă pentru 3 oraşe din VÂLCEA

Foto: Vocea Valcii• La Călimăneşti, Brezoi, Băile Govora şi Băile Olăneşti, Florinel Constantinescu (PNL), Robert Schell (PNL), Mihai Mateescu (PNL) şi Sorin Vasilache (PSD) câştigă fără probleme încă un mandat

În câteva zile, partidele politice vor depune listele cu candidaţii pentru alegerile locale din data de 5 iunie 2016, declanşându-se practic bătălia electorală. Deja partidele se află pe poziţii, ştiu fiecare ce candidat au şi pe ce se pot baza, urmând confruntarea din campanie, care va fi una fără precedent. Absolut tot ce se ştia până acum în materie de competiţii electorale trebuie dat uitării, noua lege privind organizarea campaniei trasând clar ce se poate şi ce nu face în interiorul celor 30 de zile de campanie.

La Vâlcea, va fi o competiţie dură, unde se vor confrunta în mod clar PSD şi PNL, însă pe alocuri şi PER-ul lui Gutău sau ALDE-ul lui Lovin vor pune probleme importante. La Râmnicu Vâlcea, bătălia se dă clar între Mircia Gutău de la PER şi Romeo Rădulescu de la PSD, Gutău având un avantaj clar în faţa pupilului său. Câştigarea primăriei din Râmnicu Vâlcea de către Mircia Gutău este doar o chestiune de timp.

La Călimăneşti şi Brezoi, actualii edili nu au probleme şi vor câştiga la un scor însemnat: Robert Schell şi Florinel Constantinescu sunt oameni importanţi în PNL Vâlcea, referindu-ne la faptul că aceştia valorează greutatea lor în voturi.

La Ocnele Mari va fi o bătălie pe viaţă şi pe moarte cu un rezultat imprevizibil. Actualul primar, Petre Iordache, nu a fost desemnat de PNL, ajungând candidatul PSD şi se va bate cu veterinarul Mihai Pătru de la PNL. În ecuaţia alegerilor de la Ocne intră şi candidatul ALDE, Remus Sasu, un tânăr cu mult bun simţ şi o mare şansă de a face istorie.

La Băile Govora şi Băile Olăneşti, Mihai Mateescu (PNL) şi Sorin Vasilache (PSD) nu au adversari, câştigând la scor mare alegerile. Voturile aduse de cei doi partidelor pentru care candidează sunt extrem de valoroase, din perspectiva alegerilor pentru Consiliul Judeţean Vâlcea.

La Băbeni, actualul primar Ion Bîzîc poate câştiga la mustaţă din partea liberalilor, deşi are competitori puternici din partea PSD şi ALDE. Actualul primar de la Băbeni are şanse mari acolo deoarece ALDE are un candidat bun. Cu cât sunt mai mulţi candidaţi, cu atât cresc şansele primarului în funcţie.

Tot trei se vor bate şi pentru primăria Horezu, cu specificaţia că actualul primar Fârtat de la PNL nu pleacă cu prima şansă. Candidatul PSD, Nicolae Sărdărescu, este puternic susţinut în comunitatea din Horezu şi este candidatul cotat cu prima şansă. Nici fostul primar, Constantin Niţu, care candidează acum din partea PER nu este de neluat în considerare, având mari şanse, cel puţin să încurce socotelile candidaţilor PSD şi PNL.

La Bălceşti este o situaţie uşor atipică. Actualul primar, Ion Curelaru, nu a mai fost nominalizat de PSD, fiind recuperat de ALDE. De la PSD, candidează Aurel Radu, care va câştiga primăria la scor mare, iar PNL şi-a nominalizat un candidat în persoana lui Constantin Aleca. Deşi este primar în funcţie, Curelaru nu mai contează în această bătălie electorală. Era mai bine dacă ieşea de tot la pensie.

La Drăgăşani, competiţia se va da între candidatul PSD, actualul primar, Cristian Nedelcu şi candidatul PNL, Costică Pleşoianu. La Drăgăşani, există un puternic electorat de dreapta, iar Nedelcu are competiţie serioasă din partea liberalilor, deşi primarul are prima şansă.

Bătălie puternică între PNL şi PSD va fi şi la Berbeşti. „Războiul clanurilor” din Berbeşti cum mai glumesc unii îi au acum ca protagonişti pe actualul primar liberal, Vintilă Chelcea şi pe candidatul PSD, Gheorghe Iliescu.