Acasă Politică Prefectul a pus şaua pe conducerea CJ

Prefectul a pus şaua pe conducerea CJ

SUBORDONARE. Prefectul Petre Ungureanu conduce mai nou şi Consiliul Judeţean Vâlcea, reducându-i astfel la statutul de marionete pe cei doi capi ai instituţiei, respectiv preşedintele Ion Cîlea şi vicepreşedintele Dumitru Persu. Ieri, reprezentantul Guvernului în teritoriu a dat afară presa de la o şedinţă organizată în CJ, în parteneriat cu şefii acestei instituţii, doar pentru că jurnaliştii au consemnat  nenumăratele gafe făcute de acesta în cadrul şedinţelor. Prezent la întâlnire, social-democratul Dumitru Persu, vicepreşedinte al CJ, a tăcut mâlc, recunoscându-şi astfel statutul de vasal al prefectului democrat-liberal, omul care l-ar putea ,,ajuta” să-şi piardă scaunul de vicepreşedinte al CJ Vâlcea.

Şedinţă mare la Consiliul Judeţean. Capii judeţului au pus la punct preluarea  unităţilor spitaliceşti de către  Consiliului Judeţean, conform hotărârii Guvernului Boc. La întâlnire au participat primarii localităţilor Horezu, Drăgăşani, Drăgoieşti, Mihăieşti  şi Vâlcea, directorii unităţilor spitaliceşti de pe raza acestor oraşe, conducerea DSP Vâlcea, vicepreşedintele CJ Dumitru Persu şi prefectul Petre Ungureanu, gazda acestei întîlniri, chiar dacă şedinţa avea loc în sala CJ şi nu a Prefecturii.

Cu toate că trecerea unităţilor spitaliceşti nu reprezenta un secret de stat, situaţia falimentară a acestora fiind arhicunoscută şi de comisarii europeni, prefectul s-a gândit că prea multă transparenţă dăunează imaginii sale mult prea şifonate, din cauza propriilor gafe,  şi a dat presa afară pe motiv că l-a ,,aranjat”, că i-a stricat imaginea. O imagine destul de proastă pe care avocatul şi-a construit-o de-a lungul timpului, prin tot felul de afaceri oneroase, declaraţii neortodoxe, care frizau bunul simţ.

Ungureanu a dat presa afară de la o şedinţă publică

,,Noi am postat pe site toate acţiunile noastre, ca de fiecare dată. A venit şi presa. Veţi participa doar în această primă fază, pentru că discutăm chestiuni tehnice de preluare, după care vă rugăm să ne lăsaţi să continuăm. Veţi primi un comunicat de presă. Vă rog să nu faceţi comentarii. E şedinţa mea. Este şedinţa Prefecturii care are loc în sala CJ. Vă rog să părăsiţi sala. După ce m-aţi aranjat…Vă rog părăsiţi sala!”, a tunat prefectul, foarte nervos. ,,După ce m-aţi aranjat,  aveţi tupeul să veniţi la o şedinţă prezidată de mine..”, asta a spus prefectul, neluând în calcul că şedinţa era de interes public şi era organizată într-o instituţie publică, nu în budoarul lui. Ungureanu a cedat nervos din cauza unor articole de presă care dezvăluiau frânturi din viaţa sa personală, în ultimul articol se dezvăluia darea spre adopţie internaţională a primului său nepot, dar şi lobby-ul făcut pentru reluarea adopţiilor internaţionale, adopţii sistate de preşedintele Traian Băsescu. Articolul a survenit la câteva luni zile de la o declaraţie halucinantă în care prefectul spunea că şi-ar fi internat mama într-un azil de bătrâni dacă ar mai fi trăit, în condiţiile în care milioanele de euro din cont i-ar fi permis să le ofere o viaţă decentă atât mamei, cât şi primului său nepot. Şi pentru toate acestea presa este principalul vinovat, pentru că le-a făcut publice. Atitudinea vicepreşedintelui Dumitru Persu a fost destul de suspectă, ţinând cont de faptul că social-democratul nu a ratat nicio ocazie să-l pună la punct pe prefect. Se pare însă că războiul declanşat  împotriva sa, în Consiliul Judeţean, unde liberalii au încheiat o înţelegere verbală cu PDL, pentru schimbarea vicepreşedintelui social-democrat cu unul liberal, l-a redus la tăcere. Probabil că Persu s-a ghidat după  proverbul „te faci frate şi cu dracu până treci puntea”, altfel nu i-ar fi permis niciodată prefectului să dea ordine pe ,,tarlaua” lui,  în CJ.

DANA NEDESCU

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.