Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Nicolae Banicioiu, paraşutat de la centru, pe lista PSD VÂLCEA

Potrivit stiripesurse.ro, fostul ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a fost parașutat de la București pe listele PSD Vâlcea, deși acesta și-ar fi dorit un loc eligibil tot în capitală. Sursa citată a mai menţionat că Dragnea a dat ordin câtorva filiale să facă „ordine” pe lise pentru a face loc noilor veniţi. Deocamdată, până mâine, listele candidaților, întocmite în baza propunerilor înaintate de organizațiile județene ale PSD, sunt ținute sub cheie de președintele PSD.

„Nu voi trimite în niciun judeţ pe cineva de la Bucureşti, fără niciun fel de excepţie. Toţi candidaţii vor fi din organizaţia PSD din judeţul respectiv. În schimb, o să mă uit cu atenţie şi voi avea o discuţie cu fiecare preşedinte de organizaţie pentru fiecare candidat în parte”, anunța la sfârșitul lunii august președintele PSD, Liviu Dragnea.

Rămâne de văzut dacă Dragnea va respecta spusele de mai sus.