REACTIVARE. Credeam despre liberalul Constantin Monceanu, cunoscut cel mai bine sub numele de „Monci-Poncy”, că a băgat capul la cutie, căci, a trecut cam multă vreme de când nu i-am mai zărit fizionomia într-un spaţiu public. Pentru cei care au avut impresia că Monci-Poncy a luat-o pe urma marmotei care, de atâta plictiseală, toooot învârteşte ciocolata în staniol până a devenit o apă chioară, de culoare maronie, cu gust de zahăr, le spunem că lucrurile nu stau chiar aşa. Poncy şi-a făcut apariţia la lansarea candidaturii lui Frâncu la Primăria Râmnicului, în formă maximă. Plin de vervă, Monceanu şi-a luat, în serios, rolul de body-guard penelist, uşor intrat la apă, şi a pus presa pe fugă, certând ziariştii să nu urce pe scenă pentru a face fotografii.
Moncy-Poncy s-a reactivat. Dar nu politic. Pentru că a fost scos pe linia moartă din partid, semn că PNL nu mai are nevoie de serviciile sale, Constantin Monceanu a început să facă „munca de jos”. Pus de organizatori să păzească scările scenei unde a avut loc lansarea de care aminteam, Moncy şi-a luat rolul în serios. S-a postat pe trepte, cu mâinile încrucişate, ridicându-se, din când în când, pe vârfuri, doar-doar îl vede şi pe el cineva. Numai că, datorită înălţimii sale, personajul era greu de zărit, iar dacă nu ar fi intrat în dialog cu noi, am fi jurat că nu e acolo.
La un moment, după ce, pe scenă, au urcat personajele politice care au participat la eveniment, jurnaliştii aflaţi la lansare i-au însoţit, pentru a putea face poze mai bune şi din mai multe unghiuri.
Atent la aceste detalii şi supărat că toţi ziariştii au trecut pe lângă el ca şi cum nu ar fi fost acolo, repetăm nici nu l-am văzut până nu a vorbit, Moncy-Poncy a început să facă ordine, spunându-ne că nu avem voie pe scenă. Ce chestie! Nu ştiam că darwfii vorbesc. Dacă nu-l auzeam cu urechile noastre, am fi zis că e basm.
Ne-am conformat cerinţelor Supermanului cel pitic, înţelegând că de „reuşita” acestei acţiuni depinde viitorul său de „copil de mingi” al PNL şi nu am vrut să-i ruinăm ultima şansă de a ajunge şi el un ceva politic.
Supermanul cu blog
Cu mai mută vreme în urmă, cineva care, credem noi, îi poartă sâmbetele lui Monceanu, sau chiar el din dorinţa de a-şi face imagine, i-a făcut un blog, intitulat „Politica Vâlceană – Aventurile lui Moncy Poncy”. Nimic mai adevărat. Politica asta-i plină de monci-ponci, pitici atomici sau sângeroşi, micuţi Borman(i), păpuşari, şrtumfi şi nani, aşa că dacă ei există, trebuie să aibă şi ei propriile lor bloguri, de ce nu?
Deosebit de interesant, însă, ni se pare un interviu cu Monceanu preluat nu se ştie de unde, sursa nu e dată, care se numeşte „Confesiunile lui Vali Monceanu”, de parcă don’ Monci sau Ponci, cum i s-o fi zicând lui, e un ceva mare. În mărturisirile sale, Monceanu explică, întrebat de jurnalistul care i-a luat interviul, cu mulţi, foarte mulţi „deci” şi „îîîîî”, „ăăăă”, îmm” înaintea frazelor pe care doreşte să le expună. Obositor de multe ticuri verbale. Per ansamblu, interviul este destul de searbăd, nu neapărat datorită informaţiilor prezentate, ci a felului în care cel intervievat se chinuieşte, trăind un adevărat zbucium interior, să spună ce gândeşte. Gândeşte?!?, o fi bine zis? Nu ştim căci nu am avut răbdarea să-l citim până la capăt.
Am făcut acest remember, pentru a arăta că omul, încă de pe vremea când mai însemna şi el ceva, apuse vremuri!, încerca tot felul de tertipuri să iasă-n evidenţă. Nu i-a ieşit niciodată!
OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU