Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Mircia Gutău candidat din partea ALDE?

După ce liberalii l-au dus cu vorba, păcălindu-l că va candida pentru Primăria Râmnicu Vâlcea, la alegerile locale din 2016, din partea partidului lor, fostul edil Mircia Gutău a început deja să-şi caute altă formaţiune politică.

Zilele trecute, la o emisiune a unui post local de televiziune, Mircia Gutău a arătat că s-a resemnat şi că nu mai aşteaptă niciun semn de la liderii PNL Vâlcea, chiar dacă liberalii continuă să mintă cu neruşinare şi să susţină, în anumite cercuri, că fostul edil va fi introdus în sondajele de opinie şi, dacă va ieşi pe primul loc, va candida din partea peneliştilor. Asta în contextul în care „căţeii” de la TNL Vâlcea „latră” împotriva lui Gutău pe site-urile de socializare, înjurându-l şi ponegrindu-l la fiecare articol din presă apărut şi, mai mult, instigând la violenţă verbală împotriva fostului primar al Râmnicului.

Mircia Gutău nu mai crede o iotă din ceea ce spun liberalii, iar primul semnal a fost dat în momentul în care a anunţat că va candida în 2016 din partea unui partid mic.

Ce partid mic? Sunt multe care l-ar accepta şi care chiar îi urmăresc paşii, însă pare-se că fostul primar al Râmnicului este atras de ALDE, alianţa dintre PLR şi PC, partid condus la nivel naţional de co-preşedinţii Călin – Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin.

În acest moment, la Vâlcea, ALDE nu are niciun preşedinte stabilit, iar numărul membrilor este destul de mic, ca să nu zicem infim. Însă, Mircia Gutău promite că va veni cu oameni noi şi mulţi. Nu ar fi de mirare ca printre noii membri ai ALDE să se numere şi actuali liberali, foşti pedelişti, care sunt total nemulţumiţi de tirania lui Cristian Buican, dar şi de faptul că foştii lideri ai PDL sunt daţi la o parte.