Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

La Sineşti, liberalul Cristian Burleanu vrea echipă de fotbal

Noul primar al localităţii Sineşti din judeţul Vâlcea, liberalul Cristia Burleanu, are planuri mari pentru localitate. A câştigat alegerile confortabil, bătându-l la voturi pe primarul în funcţie pesedistul Marcel Rusie, iar acum este decis să-şi pună proiectele în aplicare pentru oamenii care l-au votat. Pe lângă investiţiile curente care trebuie făcute, Cristian Burleanu intenţionează să înfiinţeze şi un centru de recuperare medicală, precum şi un cabinet veterinar, solicitat de mai mulţi săteni, dar şi terenuri sintetice de sport, unde copiii să poată juca fotbal.

Însă, de departe, cea mai mare dorinţă a primarului Burleanu este ca Sineştiul să aibă echipă de fotbal.

„Din sezonul viitor, vreau ca în comuna noastră să existe şi o echipă de fotbal, pe care s-o înscriem într-o competiţie organizată de AJF Vâlcea. Nu mi s-a părut deloc normal ca, în trecut, să nu avem o echipă care să ne reprezinte în judeţ. Voi avea grijă să înfrumuseţez localitatea, prin flori, arbuşti ornamentali, izolarea termică a blocurilor şi modernizarea iluminatului stradal cu lămpi pe led”, a spus Cristian Burleanu.