Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ion Nuică spune că are cei mai „cool” candidaţi la Parlament

LISTA. Preşedintele PRM Vâlcea, Ion Nuică, se laudă că lista partidului pe care-l conduce pe plan local este una dintre cele mai bune, politicianul precizând că în lupta pentru Parlamentul României s-au înscris personaje bine pregătite profesional, care vor lua „faţa” celorlalţi candidaţi. Printre cei care aspiră pentru un mandat de parlamentar, se numără şi medicul chirurg Constantin Ploscaru, care candidează în Colegiul Râmnicu Vâlcea Nord, care, în ultimii ani, s-a plimbat de la un partid la altul.

Lista de candidaţi ai PRM pentru Parament este conturată din aspiranţi pentru un mandat de deputat sau senator, aproape necunoscuţi opiniei publice, deşi şeful formaţiunii politice, Ion Nuică, susţine că sunt „personalităţi de vază”, bine pregătite din punct de vedere profesional. „Avem cea mai bună listă de candidaţi dintre toate partidele. Aici, se regăsesc jurişti, medici, profesori, ingineri. Mai arătaţi-mi o listă care să cuprindă nume atât de grele ca cele pe care le avem noi, cei de la PRM. O să le arătăm tuturor ce înseamnă să faci cu adevărat politică. Ceilalţi şi-au desemnat veşnicii abonaţi, de care electoratul s-a plictisit deja”, ne-a spus Ion Nuică.

Din partea PRM, cel care-şi va încerca şansele pentru un mandat de deputat în Colegiul Râmnicu Vâlcea Nord este medicul  Constantin Ploscaru, iar în Sud, Eugen Bâră. În Colegiul Bălceşti îl găsim pe Constantin Gherghe, în timp ce în Colegiul Drăgăşani, în luptă, s-a înscris Eugen Roland Barbu. Medicul Ligia Govoreanu aspiră pentru un mandat de deputat în Colegiul Horezu, iar Ilarion Giuroiu în zona Brezoi. Pentru Senat, partidul i-a desemnat pe Ion Nuică – Colegiul Râmnicu Vâlcea, pe Marius Bătăgan în Bălceşti-Drăgăşani şi pe Gheorghe Udubae pentru Colegiul Horezu-Brezoi.

Nuică, un politician rebel

Ion Nuică este cunoscut opiniei publice, în special, de pe vremea când era ales municipal, dar şi pentru intervenţiile sale din Consiliul Local, de fiecare dată ilare. El şi-a căpătat porecla „Decibelizatorul”, după ce a declarat că s-a săturat de „decibelizarea” la care este supus de barurile şi discotecile din Râmnic. Ceea ce a vrut să spună Nuică este că-i displac acordurile muzicale, ascultate la maximum care răzbat din cluburile din municipiu. În plus, mai acum ceva timp în urmă, Ion Nuică a fost exclus din PRM pentru că nu s-a conformat directivelor partidului. De altfel, personajul în cauză nu a avut de fiecare dată cuvinte de laudă la adresa şefului său de partid, Vadim Tudor, pe care-l acuza că vrea „să distrugă PRM”.

OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU