Continuăm seria interviurilor la o ceaşcă la cafea cu un consilier judeţean, mai precis cu „minerul” Ion Belciu. „Marcel”, cum îi spun prietenii, e convins că Berbeştiul, localitatea de baştină, e oraş şi nu comună şi spune că Ceauşescu nu a fost dictator, ci patriot. Despre multe altele puteţi afla în rândurile ce urmează. Noroc bun!
Reporter: Domnule Belciu, de ce e Berbeştiul oraş? Că sunt ălea câteva blocuri pe acolo sau de ce?
Ion Belciu: Întâmplarea face ca eu să fi fost unul dintre iniţiatorii proiectului în urma căruia Berbeştiul s-a transformat din comună în oraş, la 6 decembrie 2003. Au fost câteva motive clare pentru care am crezut în acest proiect. În primul rând, nu trebuia să pierdem Liceul Preda Buzescu, era important pentru berbeşteni, foarte important chiar. Una peste alta, avantajele cred că sunt cu mult mai multe decât dezavantajele. Am pierdut la accesarea fondurilor pentru localităţile rurale, dar oamenii de aici au avut de câştigat.
Rep.: Bine, bine, dar e oraş ori ba?
I.B.: Ar fi culmea să nu recunosc că mai sunt multe de făcut pentru a spune cu tărie că Berbeştiul e oraş. E nevoie de canalizare, e nevoie de asfaltare totală. Până de curând nici străzile laterale din centru nu erau asfaltate toate, lucru nepermis. Cu sprijinul Consiliului Judeţean s-a rezolvat problema.
Rep.: Dar oraş minier mai e sau s-a cam ales praful?
I.B.: E oraş minier şi ne mândrim cu asta. Cum să fie altfel când majoritatea oamenilor lucrează acum în minerit?! Că nu mai e cum era pe vremuri, e o altă discuţie…
Rep.: Dar ia spuneţi, e adevărat că nu e bine să superi un miner?
I.B.: E mai mult legendă. Minerii sunt oameni deosebiţi şi uniţi. Poate că munca grea pe care o au i-au făcut pe mineri mai fermi.
Rep.: Sau poate după mineriade se spune că e greu cu minerii…
I.B.: Acolo a fost altceva, mineriadele au fost făcute de cei din Valea Jiului, de minerii din subteran. La noi e altceva.
Rep.: Chiar aşa, l-aţi cunoscut personal pe celebrul Miron Cozma?
I.B.: Da, l-am cunoscut. Indiferent ce zice unul sau altul, a fost un lider de sindicat adevărat. Nu-i aprob greşelile făcute, dar se vede că după el sindicalismul în minerit a scăzut mult. Eu cred că are o inteligenţă nativă. Era capabil să ia decizii pe moment, să facă strategii, ştia să se lupte pentru oamenii care-l aleseseră ca lider.
Rep.: Să zicem că vine unul cu bani şi vă dă un milion, două de euro. Vă duceţi într-o excursie pe Marte?
I.B.: Mie îmi e dor de casă şi când mă duc în concediu. Tu vrei să mă duc pe Marte sau pe Lună? Nu tăticu, mie îmi place aici la mine la Berbeşti, aici mă simt cel mai bine. Ce să caut pe acolo, să se ducă alţii!?
Rep.: Senatorul Belciu, deputatul Belciu, primarul Belciu. Cum sună mai bine?
I.B.: Nu sunt nebun să spun că nu sună bine. Dar hai să îţi spun ceva: merg pe stradă şi aud părerile oamenilor. Cred că şi ţie ţi se întâmplă, sunt sigur, să auzi că oamenii nu-l mai vor pe politicianul cutare pentru că nu a făcut ceva pentru ei. Pe mine mă obsedează deja treaba asta, acel ceva care trebuie făcut. Îţi spun sincer, eu dacă ajung primar sau parlamentar, iau o problemă şi o rezolv până la capăt. Vreau să fac canalizare la Berbeşti? Mă ocup de asta până o fac. Nu mă apuc de zece proiecte şi nu fac nimic că nu sunt bani, că nu e timp. Serios acum!
Rep.: Păi hai să zicem că mâine nu mai sunteţi consilier judeţean, ci primar la Berbeşti. Numai mâine…
I.B.: Mă duc la primărie şi le spun la angajaţi că revin pentru un mandat din 2016 încolo. Şi le fac bileţele la toţi, câte unul la fiecare, fiecare cu câte 5 fraze. O să vezi cum se mişcă treaba într-un singur an. Şi frazele ălea vor fi numai cu ce trebuie să facă, îi pun la muncă şi atât.
Rep.: Nu va mai dura mult şi veţi avea nepoţei. Să zicem că o să vă întrebe cine a fost Ceauşescu…
I.B.: Hai să-şi spun, una din fiicele mele a avut o astfel de temă la şcoală. Am văzut întâmplător răspunsul ei. Scria acolo că Ceauşescu a fost un om inteligent, un mare patriot, că a iubit poporul. Sunt de acord cu tot ce scria în tema fetei.
Rep.: Hai şi ultima, ce părere aveţi de femeile din politica românească?
I.B.: Probabil te aştepţi să spun una, alta, să fiu misogin. Nu sunt, mie îmi plac femeile. În politică e nevoie de ele, dar să se ridice prin propriile forţe, nu prin alte metode.
Rep.: Şi cam care ar fi proporţia între unele şi altele?
I.B.: Cred că 50-50%, dar proporţia celor care se avansează fără ajutor creşte.
Rep.: Ok, noroc bun atunci!
I.B.: Noroc bun!