RACOLARE. Liderul liberalilor din municipiu, senatorul Emilian Frâncu, s-a lăudat jurnaliştilor vâlceni minute-n şir despre cele mai recente achiziţii politice ale sale. Este vorba de fostul preşedinte al Partidului Republicanilor, Constantin Lazăr, care este şi preşedintele Comisiei de disciplină din cadrul AJF, şi de psihologul Adrian Sandu, care a trecut, în decursul carierei sale politice, pe la mai multe partide: APR, PAR şi PNG. De cum au devenit liberali, cei doi au şi primit funcţii importante în organizaţia municipală de partid: ambii sunt secretari executivi în Biroul Permanent Municipal (BPM) al PNL. Dacă Lazăr este o figură proeminentă cel puţin în lumea sportivă vâlceană, Sandu este un personaj care a preferat să rămână într-un con de umbră.
După o absenţă de câteva luni de pe scena politică vâlceană, timp în care susţine că şi-a rezolvat problemele de sănătate, Emilian Frâncu a ieşit din nou la rampă. Dacă vă imaginaţi cumva că omul a obosit să mai facă politică sau că înverşunarea cu care îşi critică adversarii politici s-ar fi înmuiat, vă înşelaţi profund. Omul e mai vivace ca oricând şi vrea să revină în partid pe o poziţie de forţă. Visează la momentul în care va fi ales preşedinte al organizaţiei municipale a partidului, poziţie din care speră să reformeze partidul din temelii. Trimiţând aluzii fine către colegul său de partid, Cristian Buican, cel care i-a suflat fotoliul de preşedinte al organizaţiei judeţene anul trecut, Frâncu susţine că „cel puţin la municipiu activitatea nu este osificată”, promiţând membrilor şi simpatizanţilor liberali că va duce partidul pe culmi nebănuite. „Nu am avut teamă să chem spre PNL toate valorile. Aduceţi-vă aminte că au venit către liberali şi de la mai multe partide. Eu şi acum aş chema lângă noi chiar şi pe cineva de tipul lui Petre Ungureanu, despre care aş realiza că peste trei ani se va transforma în Iuda. Prefer să-l am lângă mine să obţin o victorie pe un ţel punctual pe care-l am, iar PNL să ajungă să-şi atingă obiectivul, să aibă primar la Râmnic, şi după aceea, că mă trădează pe mine, că-mi bagă un cuţit între omoplaţi, e altceva… Pentru mine, partidul contează. Poate o să am iar pareză, inima o să-mi cadă, o să damblagesc de o mână, dar lucrurile astea sunt omeneşti, atunci când eşti supărat”, afirma senatorul liberal.
Temându-se de presiunea politică la care va fi supus în ziua alegerilor pentru preşedinţia organizaţiei municipale a formaţiunii politice, liberalul a avut grijă să atragă, de curând, în partidul din care face parte un psiholog, Adrian Sandu. E foarte posibil ca parlamentarul să se fi gândit că sfaturile acestuia pot fi extrem de benefice în momentele de tensiune şi că, de ce nu, îl poate povăţui cum să se manifeste mai puţin coleric atunci când se enervează din te miri ce.
Frâncu-i prea nervos
Impulsivitatea lui Frâncu nu e o legendă. Chiar el recunoştea cu mai mulţi ani în urmă, declaraţie de care ne aducem perfect aminte, că atunci când se enervează îl ia ceva, aşa, un fel de căldură de la picioare, care-i urcă încet-încet în cap şi atunci, devine atât de nervos, încât pur şi simplu nu se mai poate controla. Ba chiar, printre jurnaliştii vâlceni s-a împământenit o zicală, folosită în stările de nervozitate: „Ce, măi, te ia ca pe Frâncu, de la picioare?” Nu ar fi de mirare ca senatorul să se fi gândit la această problemă a sa în momentul în care a decis racolarea lui Sandu în formaţiunea din care face parte. Psihologul îi va spune, probabil, că are nevoie de o terapie de calmare a nervilor şi de o schimbare a modului de reacţie, atunci când poartă un dialog sau se confruntă cu o situaţie în care ceilalţi nu-l consideră „buricul pământului”. Aşadar, Sandu îl va învăţa pe şeful său de partid că, de fapt, nu situaţia în sine îi produce nervii, ci un proces interior care prelucrează datele situaţiei, astfel încât ajunge să irite punctele nevralgice ale individului, care dau reacţii imediate, nemediate de conştiinţă şi, deci, de multe ori greu de controlat, la rădăcina lor fiind vorba de un mecanism de apărare sau unul agresiv.
Atunci când este contrazis sau când cineva îşi permite să facă o remarcă în timp ce el turuie minute-n şir ca un patefon stricat, Frâncu chiar devine agresiv, în limbaj şi în comportament. Îşi piţigăiază vocea, îşi trece mâna de mai multe ori prin păr, semn evident de enervare, şi, în scurt timp, începe să urle la propriu, speriindu-şi auditoriul. Nu ştim dacă comportamentul său este consecinţa vreunei frustrări care i-a lăsat sechele (faptul că a pierdut funcţia de preşedinte al partidului) sau de o stare de nelinişte apăsătoare legată de viitorul pe care i-l rezervă cariera sa politică. Aşadar, recrutarea psihologului în rândul liberalilor poate fi extrem de benefică pentru Emilian Frâncu. Dacă nici poveţele tânărului psiholog nu-l vor ajuta pe liberal să fie ceva mai calm atunci când se manifestă public, atunci înseamnă că trebuie tratat de altceva: obsesia de politică şi putere.
Căci liberalul, şi s-a văzut acest lucru, nu are insomnii datorate neapărat dorinţei de a ajuta prin acţiunile sale cetăţenii, ci ceea ce-l mobilizează este obsesia continuă de a face parte din politica la vârf, de a vorbi despre acest fenomen ore-n şir şi de a-şi exprima propriile viziuni, care, câteodată, nu se pliază perfect realităţii. Vom vedea!
OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU