Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Emilian Frâncu va fi reconfirmat în fruntea PNL Rm. Vâlcea

Alegerile din 27 aprilie a.c. de la organizaţia municipală a PNL nu vor aduce mari noutăţi, primarul Emilian Frâncu câştigând fără probleme un nou mandat în fruntea organizaţiei. Chiar dacă, pe ici, pe colo, câţiva liberali mai clănţăne împotriva lui Frâncu, nimeni nu va avea curajul să-l înfrunte într-o confruntare deschisă, cunoscută fiind forţa lui Emilian Frâncu în organizaţia municipală. Liberalii din municipiu nu cred că alegerile de sâmbăta aceasta vor aduce schimbări semnificative în organizaţie. „Structura BPM va rămâne în mare identică. Vor fi foarte puţine schimbări. Organizaţia municipală nu are nevoie de schimbări acum. Funcţionăm perfect aşa, fiecare om ştie ce are de făcut” – ne-a declarat un liberal, membru în BPM. În biroul municipal vor intra 21 de membri care se aleg şi încă doi: preşedintele de la tineret şi preşedintele organizaţiei de femei din municipiu.

Emilian Frâncu a preluat conducerea PNL Râmnicu Vâlcea după demisia în bloc a Biroului Municipal, din cauza rezultatelor obţinute la alegerile parţiale pentru primăria municipiului Râmnicu Vâlcea. Candidatul PNL şi fostul preşedinte al filialei, Bogdan Pistol, s-a clasat al treilea, cu aproximativ 17% din voturi. Emilian Frâncu a condus, din 2001 până în 2009, destinele organizaţie judeţene a PNL, preluând partidul de la 5% în 2000 şi obţinând la alegerile locale din 2008, aproximativ 30%, fiind partidul cu cei mai mulţi primari aleşi în judeţul Vâlcea, la acel moment. Emilian Frâncu declara atunci că va reforma „din temelii” organizaţia municipală a PNL, ceea ce a şi făcut, câştigând detaşat bătălia electorală din vara anului trecut. De fapt, acesta a fost şi obiectivul lui Emilian Frâncu: câştigarea alegerilor locale din 2012. „Vom merge din casă în casă, vom explica ce înseamnă valorile liberalismului, vom recruta acei membri care ştiu să vadă în perspectivă. Consider că este necesară o primenire a membrilor. Mulţi au fost în organizaţie doar cu numele, pentru funcţii şi interese personale. Aceştia, ori îşi vor schimba mentalitatea ori vor pleca. Alegerile recente au arătat realitatea tristă pentru organizaţia municipală. Eu nu mă joc cu cuvintele. Vor zbura toţi cei care au fost sinecurişti”, spunea atunci Emilian Frâncu.

Senatorul Cotescu o dă cotită

Mult trâmbiţata candidatură a senatorului Adrănel Cotescu a fost, de fapt, un fâs. Acesta şi-a declarat de curând susţinerea lui Emilian Frâncu. Deşi se spune că nu iese foc fără fum, ceva, ceva tot a fost. Senatorul Cotescu a mărturisit că s-a enervat când i s-a spus că nu este cu plata cotizaţiei la zi şi, de aceea, a spus că va candida. Între timp, încurcătura s-a remediat. ,,Exprimarea candidaturii mele a fost mai mult o glumă. Eram supărat că declaraseră că nu mi-am plătit cotizaţia, iar eu, de 15 ani de când fac politică, plătesc mult mai mult decât cotizaţia. Era o greşeală de înregistrare acolo. Le-am spus că au făcut chestiunea aceasta ca să nu candidez, şi atunci voi candida, asta a fost tot”, mărturiseşte Adrănel Cotescu. Ori poate senatorul nu s-a referit la alegerile de la municipiu, ci la cele de la judeţ, care vor avea loc imediat după Paşti. Lista este deschisă…

Fişă de politician

Emilian Frâncu are o vastă experienţă politică, el cochetând cu ideea de a face politică încă din anul 1992 când a devenit membru PAC. Un an mai târziu a devenit preşedintele PAC Vâlcea, organizaţie pe care a condus-o până în anul 1998, moment în care PAC-ul a fuzionat cu PNL Vâlcea. Atunci, Emilian Frâncu a devenit vicepreşedinte al PNL, funcţie pe care a ocupat-o până în anul 2001, când a devenit preşedinte al PNL Vâlcea, funcţie pe care a ocupat-o până în 2009. În perioada 2007 – 2010, Emilian Frâncu a fost şi membru al Biroului Politic Central, iar din 2010 până în prezent este preşedintele organizaţiei municipale a PNL.

MAGDA POPESCU