Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Deputatul Eugen Neață, pe urmele reglementării dezmembrării autovehiculelor

„Nu cu puțin timp în urmă am inițiat o inițiativă legislativă de completare a Legii 212/2015 privind modalitatea de gestionare a vehiculelor și a vehiculelor scoase din uz.
Scopul completării este determinarea proprietarilor și a administratorilor de parcuri de dezmembrări să-și dezvolte activitatea într-un spațiu împrejmuit, la o distanță care să protejeze pe toată lumea de sursele de poluare, de la resturi metalice, la mirosuri de lubrefianți uzați și la zgomote și imagini nu tocmai agreabile pentru cei care trec prin zonă. Pe scurt, probleme de mediu, de mediu natural și de mediu ambiental. Trebuie să insistăm în acest sens pentru confortul tuturor, pentru siguranță și pentru sănătate. Susținerea soluțiilor la problemele de mediu pe care le avem nu este numai o chestiune de obligație europeană sau de bonton, ci una de extremă urgență, după câte putem vedea în politica internațională, cea care se derulează sub ochii noștri. Fiecare țară în parte și-a propus să rezolve în timp cât mai scurt câteva subiecte de mediu, amânate nepermis de mult. Poate modul de gestionare a vehiculelor vechi pare o chestiune măruntă pe lângă poluarea care are loc la nivel general, dar nu este niciodată așa. Fiecare sursă de poluare a părut nesemnificativă la un moment dat. Atunci când ziariștii vâlceni mi-au sugerat acest subiect, al legiferării mai stricte a modului în care se fac dezmembrările de mașini, mulți din jurul meu au găsit subiectul ca fiind unul minor. Acum putem vedea cu ochii noștri cum spațiul de dezmembrări s-a extins pe câmpuri agricole și uneori pe străzi pe care circulă alte autovehicule.
Fac acest comentariu pentru că inițiativa mea a fost adoptată de Senatul României și mai are de trecut prin două comisii înainte de votul final. Urmăresc cu atenție acest traseu, cum fac cu toate inițiativele mele, de la redactare, la susținere directă în comisii și la susținerea finală, de la pupitrul vorbitorilor din Parlamentul României” a transmis deputatul PSD de Vâlcea, Eugen Neață.