Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Alina Lupu a participat la Academia Europeană pentru tinerii politicieni

Copreşedintele Tineretului PNL Vâlcea, Alina Lupu, a participat la Academia Europeană pentru tineri lideri politici, organizată de Centrul Roman de Politici Europene, în parteneriat cu OMV Petrom, care a avut loc la finele săptămânii trecute, de vineri şi până duminică. Lectori au fost, printre alţii, Ciprian Ciucu, director de programe al centrului, Dragoş Paslaru, director geo strategy &consulting, Victor Giosan, expert afiliat CRPE, Mona Nicolici, head of sustainabilyty OMV Petrom, Sorin Ioniţă, expert forum, Gabriel Sincu, tax executive director ey şi Nicu Marcu, reprezentant al Academiei Române. Nu a lipsit nici europarlamentarul Marian Jean Marinescu şi nici Adrian Maniuţiu, realizator „Income Magazine”. „Am fost invitaţi doisprezece tineri politicieni de la PNL, câte şase de la fostul PDL şi fostul PNL, doi de la PMP şi cinci de la UDMR. S-a discutat despre principii şi măsuri pentru o economie sustenabilă, dezvoltarea locală, o altă temă fiind „România, încotro?”. De asemenea s-au dezbătut perspectivele ţării, printr-o lupă europeană, dezvoltarea locală de la politici UE la firul ierbii. Au fost prezentate modalităţile de accesare a fondurilor europene pentru comunităţile locale, noile programe operaţionale 2014-2020. Una peste alta a fost o acţiune reuşită din care am avut multe de învăţat”, spune Alina Lupu.