Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Săptămâna vâlceană pe scurt

– Sâmbăta trecută, la șitrandul din Ostroveni, cartier al municipiului Rm. Vâlcea, puteau fi văzute câteva tinere îmbrăcate în tricoul galben al PNL, dăruind înghețată doamnelor, domnișoarelor și copiilor de pe plajă, din partea candidatului la primăria capitalei de județ “ Emilian Frâncu – Gheorghe Dican “ șieful genial și absolut al pictorilor vâlceni, nici nu șitie câtă lume îi este potrivnică, după ce s-a aflat că este „abonat  la bugetul primăriei Râmnicului și un prieten de-al său a ridicat capacul „Cutiei Pandorei , înveninând „tehnica  și arta promovată de el – Un sondaj jurnalistic făcut de noi în Zona de Nord a județului Vâlcea a scos în evidență un lucru care nu mai trebuie demonstrat: liberalul Cristian Buican este cunoscut de 89,5% din subiecții intervievați – După ce și-a văzut visul cu ochii și a devenit și mogul de presă, Constantin Pârvu, liderul CNSLR Frăția și  vicepreședinte al PSD Vâlcea, și-a pus în cap să candideze ca independent la Primăria Râmnicului – Mai zilele trecute, la organizația liberală a municipiului Rm. Vâlcea, a avut loc obișnuita șiedință lunară de partid, supervizată de liderul Emilian Frâncu

– Sâmbăta trecută, la șitrandul din Ostroveni, cartier al municipiului Rm. Vâlcea, puteau fi văzute câteva tinere îmbrăcate în tricoul galben al PNL, dăruind înghețată doamnelor, domnișoarelor și copiilor de pe plajă, din partea candidatului la primăria capitalei de județ “ Emilian Frâncu. Cum șitim bine cu toții că Frâncu este un zgârcit fără pereche și nu ar oferi o înghețată nici măcar colaboratoarelor lui de la sediul de partid care-i scriu lucrarea de doctorat, ne-am întrebat cine i-o fi sponsorul? Nu a fost greu de ghicit, acesta fiind omul de afaceri Adrian Pandurașu, un tânăr politician de viitor, educat, discret, politicos și elegant cu concetățenii săi. Omul nu numai că le-a plătit pe „vânzătoarele  de înghețată pentru prestația lor, dar a cumpărat și „darul  oferit cu mărinimie de șieful său de partid. Pentru că Frâncu încă mai este șief de partid și încă mai speră să ajungă pe scaunul de primar al Râmnicului. Dar, din toamna anului viitor, el va rămâne numai în istoria e șichierului local drept un șimecher politic ce nu a înțeles că electorii din Rm. Vâlcea, când au căzut pe străzile orașului, s-au lovit la picioare, mâini, umeri sau la popou și nicidecum la cap. Ei judecă și îi recunosc pe impostori. Ideea „cadorisirii  cu înghețată a fost a lui Frâncu, banii au fost ai lui Pandurașu (vreo 40 milioane lei vechi!), iar amenzile care trebuiau aplicate „vânzătoarelor , pentru că nu erau autorizate să- și bage mâinile în înghețată erau ¦ de era să fie ¦ ale fetelor. Numai că la noi, organele de control sanitare mimează munca, urmărindu- și numai interesele particulare, în timpul serviciului și în week-end, aparținând familiilor lor. Cu „meseria  și conștiința, mai la vale! Iar dacă s-ar fi pus pe controlat înghețata oferită de Frâncu, ar fi constatat că aceasta era expirată, la fel ca și el, politicianul care cerșește voturile electorilor naivi.

– Gheorghe Dican “ șieful genial și absolut al pictorilor vâlceni, nici nu șitie câtă lume îi este potrivnică, după ce s-a aflat că este „abonat  la bugetul primăriei Râmnicului și un prieten de-al său a ridicat capacul „Cutiei Pandorei , înveninând „tehnica  și arta promovată de el. De mai bine de 5 zile, pe site-ul electronic al ziarului nostru, se primesc, de la cititori, în medie “ 5 mesaje consistente, mesaje prin care artistul plastic este făcut zob, prin critica ce i se aduce. Dar și alăturarea „prietenului  său în susținerea ideilor care revoltă râmnicenii (prieten ajuns critic de artă și critic de ziariști!), este luată la refec. Ne sfătuim cititorii, care au câte ceva de reproșat lui Dican sau „tutorelui  său ocazional, să li se adreseze direct, că noi nu ne ducem să le arătăm mesajele ce le sunt dedicate. Și așa s-au supărat pe noi, cei doi, gratuit și ne privesc, acum, de la înălțimea neputinței lor sociale de a convinge pe toată lumea că negru-i alb și albul este un fraier în fața negrului. Negrul mută și câștigă, fraierilor. Prieteni dragi supărați, unanimitate de păreri nu exista decât în comunism și se vede treaba că ați rămas cantonați în starea pe care ați cunoscut-o în trecut, la șiedințele de partid. În acest caz, e greu de restabilit liniștea în domeniu, iar dacă Dican tăcea, filosof rămânea ¦ că pictor nu mai poate fi pentru toată lumea! Eventual, zugrav, că a mai fost ¦

– Un sondaj jurnalistic făcut de noi în Zona de Nord a județului Vâlcea a scos în evidență un lucru care nu mai trebuie demonstrat: liberalul Cristian Buican este cunoscut de 89,5% din subiecții intervievați, dintre care 62,4% au declarat că îl vor vota și la alegerile viitoare, pentru că a meritat, cel puțin până acum, investiția electorală. Întrebați care este alt politician vâlcean pe care-l cunosc și în care au încredere, au mai fost nominalizați pedelistul Ștefan Prală și ¦ liberalul Doru Tărășenie “ demisionarul de la PSD. Prefectul Bebe Ungureanu este un alt politician cunoscut în zonă, dar acesta are o mai mică notorietate și un mai mic grad de încredere decât președintele Consiliului Județean Ion Cîlea. Ne asigurăm cititorii de seriozitatea sondajului și realitatea datelor prezentate, semnalând că gradul de neîncredere în sondajele făcute de partidele aflate în competiții (interne sau generale) a ajuns foarte mare. Se umblă cu „păcăliciul , cu intoxicarea și fraierirea electoratului. De acum, nu mai ține, s-a deșteptat românul!

– După ce și-a văzut visul cu ochii și a devenit și mogul de presă, Constantin Pârvu, liderul CNSLR Frăția și  vicepreședinte al PSD Vâlcea, și-a pus în cap să candideze ca independent la Primăria Râmnicului. În cazul în care partidul nu-i dă undă verde mai face o încercare  pentru Parlament, pe acela și colegiu  Râmnic “ Sud, unde a mai candidat. Se pare că nu dragostea de electorat și de orașul său natal îl mână-n luptă, ci noul său consilier, Costi Rădulescu, fost lider al TSD Vâlcea, viitor candidat la șiefia partidului, dar și la o sinecură de deputăție.

– Război în PSD Vâlcea între „municipalii  lui Gigi Ion Matei și „județenii  lui Ion Cîlea. Liderul PSD Vâlcea – Ion Cîlea vrea să-l pună pe tânărul politician Lucian Rădulescu director comercial la RAJDP, iar „municipalii  vor postul pentru Valeriu Amza, consilierul preferat al liderului de la municipiu Matei. La ultima șiedință a Biroului Permanent, oamenii lui Matei au votat împotriva nominalizării lui Rădulescu în funcție, dar cum erau doar trei „municipali , Rădulescu  a câștigat confruntarea (el a avut și din partea noastră un vot invizibil, că Amza acesta prea vrea sinecuri fără să șitie nimic și fără să fi făcut ceva pentru colectivitatea din care provine!). Mai apoi, la o săptămână de zile, preșdintele CJ Ion Cîlea, sătul de presiuni și amenințări,  a promis că va desființa postul la cererea ¦ sindicatelor. Totu și, nimeni nu crede în promisiunea liderului Cîlea,  pentru că Lucian Rădulescu este unul dintre favoriții cu șitate vechi ai dumnealui și ar fi păcat să nu- și vadă munca politică încununată de succes, pentru că este mult mai bun decât Amza pilosul, gălăgiosul și neputinciosul. Astfel că necredincio și nu au prea mult de așteptat, pentru că vor afla dacă șieful administrației județene se va ține de cuvânt, la șiedința CJ de la sfârșitul lunii  august, când va prezenta proiectul de reorganizare al RAJDP.

– Mai zilele trecute, la organizația liberală a municipiului Rm. Vâlcea, a avut loc obișnuita șiedință lunară de partid, supervizată de liderul Emilian Frâncu. Trecându-se la ultimul punct al ordinei de zi, „El capo  a fost informat că la sfârșitul săptămânii, tineretul liberal va organiza și desfășura un concurs sportiv de pescuit, sub egida TNL “ Rm. Vâlcea, intitulat „Weekend liberal . Dacă inițial, Frâncu s-a arătat a fi de acord cu ideea (de parcă votul lui ar fi anihilat celelalte voturi majoritare), când a auzit că locul de desfășurare a evenimentului este ferma lui Romeo Popescu “ din comuna Dăești, cea pe care a vrut să o distrugă prin aplicarea unei amenzi cu iz politic de către „prietenul  său Ion Nicolae-Dințișor (în urmă 4 ani) a luat foc. „Nu și nu, nu aveți ce căuta acolo. Ăsta mă critică pe mine în ziar și voi vă duceți la el? Sunteți prieteni cu el?  “ a țipat, incontrolabil  președintele liberal, la tovară și lui politici. Zaveră mare s-a stârnit dar, cu toate istericalele manifestate, în unanimitate, tinerii liberali l-au anunțat că nu țin cont de lamentările și frosoneala arătată și- și vor petrece ziua la ferma prietenului lor Romeo Popescu. Ba mai mult, i-au cerut, la mișto, să li se dea lista cu buticarii, frizerii, măcelarii, funcționarii, vecinii și oamenii de pe stradă cu care nu se are el bine, ca să-i evite, spre liniștirea orgoliului lui bolnav de „boala copilăriei târzii . Ăsta-i Frâncu și atunci când noi v-am atenționat că individul are copilărie întârziată, nu ne-ați crezut. Dar nici colegii săi politici nu ne-au crezut. Acum, se vede treaba, liberalii s-au lămurit ¦

– Pataliputra