Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Săptămâna pe scurt – de la lume adunate, 24 Septembrie 2015

• Preşedintele Consiliului Judeţean – interimarul Gheorghe Păsat, nu se lasă cu una cu două • Mai mulţi cititori ne-au rugat să le dăm explicaţii despre cele ce se întâmplă în Orientul Mijlociu, cu precădere despre activitatea belicoasă a suniţilor grupaţi în ISISS • De curând, fostul primar al staţiunii Călimăneşti – Ilie Amuzan a schimbat partidul şi şi-a anunţat candidatura la primăria oraşului • A mai fost descoperită o surpriză în Codul Fiscal • Pe ultima sută de metri, Ponta ne pregătește o țeapă în tradiția Bechtel/ Petromidia • După agonizarea lui Victor Ponta, Traian Băsescu a rămas singurul lider politic în stare să fie contrapus lui Klaus Iohannis

• Preşedintele Consiliului Judeţean – interimarul Gheorghe Păsat, nu se lasă cu una cu două. El a primit comanda să-l scoată din funcţie pe colegul său de partid, directorul de la Direcţia pentru Asistenţă Socială (DAS) – dr. Nicolae Badea şi asta face. Dar cum îi trebuiesc probe zdravene, a şi dictat un audit la această instituţie. Auditul se face în baza unei reclamaţii făcută în anul 2010 de un idiot profesionist, reclamaţie care a mai fost verificată odată, fără rezultate negative. „Şi ce dacă”, şi-a zis interimarul. “O mai facem odată – domnule Dirinea (secretarul CJ), ce daca in 3 luni au fost 7 audituri, extindeţi verificările până în anul 2005”. Deci, este vizată perioada ultimilor 10 ani de la această Direcţie. Curată democraţie şi halal colegialitate de partid. Cine zicea că strigoii mănâncă din neam? Neamurile astea de traistă goală (n-am zis “de neam prost”, ca provin din neamuri bune) care nu ştiu decât să facă rău celor din jurul lor, nu vor ieşi curat din „grămezile ordonate” pe care le fac. Aici, nu este ca la rugby, e ca la moară. Roata morii se învârteşte şi pe proşti îi nimiceşte. Veţi vedea! Pe când celebrul preşedinte interimar Gheorghe Păsat îşi dorea cu ardoare funcţia de vicepreşedinte la Consiliul Judeţean sau de preşedinte la Organizaţia municipală a PNL Rm. Vâlcea, ne-am făcut chezaş pentru el şi am desfăşurat un lobby oficial (si neoficial) pentru visul său, dar mai toţi pe care i-am interpelat ne-au spus acelaşi lucru: „este un om de condus, nu conducător şi dacă va ajunge în vreo funcţie, mulţi vor avea de suferit din cauza lui”. Acum, noi nu credem în totalitate negura din fundul sufletului său, dar îl întrebăm public: „Ce ai, domnule, cu colegul dumitale de partid? Vrei să-i iei locul?”. Având premoniții, știm că “masonul Gică“ nu va avea curaj să răspundă, demonstrând o nouă „calitate”: laşitatea politică.

• Mai mulţi cititori ne-au rugat să le dăm explicaţii despre cele ce se întâmplă în Orientul Mijlociu, cu precădere despre activitatea belicoasă a suniţilor grupaţi în ISISS, organizaţie teroristă insurgentă afiliată la al-Qaida. Încercăm, succint, să le răspundem: Statul Islamic depăşeşte dimensiunile unei organizaţii teroriste tipice. Liderii lor s-au şcolit, inclusiv militar, în Europa şi în Statele Unite şi au cumpărat arme de la Ianukovici, motiv pentru care Ucraina a rămas dezarmată în faţa invaziei ruseşti. Statul este organizat ca o armată neregulată de tip reţelar, care numără 100.000 de agenţi înarmaţi, dintre care 40.000 occidentali, dar şi sute de mii de simpatizanţi. Resursele se ridică la 2.000.000.000 de dolari, plus accesul la resurse non-financiare, în special resursele de petrol din zonă. În general, banii ISIS provin din lucruri necurate. Pe 11 iunie 2014, de exemplu, ei au furat 425 de milioane de dolari din filiala din Moşul a Băncii Centrale a Irakului. Politicienii americani au ajutat la constituirea și înarmarea grupului terorist. Mişcarea s-a dezvoltat şi a câştigat adepţi pe fondul unei mişcări regionale anti-occidentale de eliberare neocolonială, susţinută de Iran, suprapusă peste sărăcia generalizată din zonă şi peste mişcarea de emancipare şi democratizare numită Primăvara Arabă, susţinută chiar de Occident. Marile puteri din Vest au interese de a folosi acest focar terorist pentru controlul întregii zone, în special a Iranului, şi în atragerea Chinei către o conlucrare pe terenul combaterii terorismului.

• De curând, fostul primar al staţiunii Călimăneşti – Ilie Amuzan a schimbat partidul şi şi-a anunţat candidatura la primăria oraşului. El a mai candidat la această funcţie, tot în Călimănești şi din partea ţărăniştilor dar a pierdut alegerile într-un mod lamentabil. Și aşa i se va întâmpla şi acum, după ce a îmbrăcat uniforma UNPR-ului. Doar la PSD a avut noroc şi a ieşit primar. Numai că locuitorilor staţiunii li s-a luat de vrăjelile lui, exagerările lui şi munca numai cu gura și degetul. Noul primar – doctorul Florinel Constantinescu nu a dat din gură, ci a trecut la fapte făcând multe lucruri minunate în localitate. Crede, oare, cineva, că electorii călimani îi vor mai da odată girul administraţiei locale lui Ilie Amuzan, după ce nu a făcut aproape nimic din funcţia trecută pe care o vrea recâştigată? Ei, lasă că vine ea campania electorală! Se va vedea, atunci…

• A mai fost descoperită o surpriză în Codul Fiscal: universităţile private sunt scutite de impozitul pe profit. Nu grădiniţele sau şcolile private, care înţeleg că chiar fac o treabă bună, ci universităţile private, fabrici de diplome. Ăsta a fost consensul Dragnea-Gorghiu-Iohannis (Isărescu) la CF: blocăm reducerea fiscalităţii ca să avem bani pentru salariile noastre (demnitari, angajaţi ai Guvernului şi Preşedinţiei, pensiile securiştilor), facem nişte favoruri la pile (P.F. Daniel, universităţi private şi pun pariu că-i mai descoperim şi pe alţii) şi-i jumulim pe ăia de lucrează în străinătate fără asigurare medicală şi pe agricultori.

• Pe ultima sută de metri, Ponta ne pregătește o țeapă în tradiția Bechtel/ Petromidia: vrea să le dea reactoarele 3 și 4 prietenilor comuniști chinezi, la o negociere mică, la masa verde. Știți, nici nu ne-ar deranja dacă chinezii ar lua reactoarele alea și, pe banii lor, le-ar finaliza. Citind însă ce scrie ziarista Claudia Pîrvoiu pe Hot News, văd că prietenilor chinezi li se garantează un fel de preț de minim la vânzarea energiei. Deci, dacă prețul energiei se duce în jos, minunatul stat român, în dărnicia sa față de poporul prieten, o cumpără la un preț la care investitorul chinez să nu iasă pe pierdere. Ok, am o singură curiozitate: dacă acest contract se semnează, în cât timp credeți că dispare originalul, ca la Bechtel, astfel încât nimeni să nu răspundă vreodată penal?

• După agonizarea lui Victor Ponta, Traian Băsescu a rămas singurul lider politic în stare să fie contrapus lui Klaus Iohannis. Ieșirea surprinzătoare, dar și iresponsabilă, a lui Klaus Iohannis în cazul imigranților a fost determinată de sondajele care-i spuneau că poziția lui Traian Băsescu în această chestiune e împărtășită de peste 50 la sută dintre români. Klaus Iohannis ar fi tăcut în continuare, dacă n-ar fi fost Fenomenul Traian Băsescu, altfel spus, riscul ca românii să compare tăcerea sa cu larma făcută de fostul președinte.

Cine-l știe pe Traian Băsescu, amici sau dușmani, își dau seama că fostul președinte nu e omul să se sperie de o pisică, fie aceasta și cu gheare de oțel. Să nu fi înțeles însă Sistemul care a lucrat cu Traian Băsescu că fostul președinte nu e Victor Ponta?