Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: libertatea.ro

Mădălin Voicu, nuntă în secret

Foto: libertatea.roMădălin Voicu s-a căsătorit, la mijlocul săptămânii trecute, cu partenera lui de viaţă alături de care a stat 14 ani, Carmen Olteanu. Din relaţia celor doi a rezultat doi copii, iar deputatul mai are patru copii din căsătoriile anterioare.

Cei doi au ales ca evenimentul să aibă loc într-un cadru foarte restrâns, având invitaţi doar 20 de persoane, printre care naşii, membrii familiei şi câţiva prieteni apropiaţi. Cununia civilă şi cea religioasă a avut loc în Sectorul 2 din Bucureşti, iar sărbătorirea evenimentului a avut loc într-un local din zona Parcului Herăstrău din capitală.

Proaspătul cuplu căsătorit nu are timp să meargă în luna de miere, pentru că Mădălin Voicu este ocupat cu pregătirile şi repetiţiile pentru Festivalul „George Enescu” şi foarte curând politicianul trebuie să plece la Bonn, unde a fost numit în funcţia de consul general.