Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

INSPECŢIA JUDICIARĂ a intrat pe fir! Procurorul Volintiru este suspectat de conflict de interese

Inspecţia Judiciară a fost sesizată de şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, în cazul numărul 3 din DNA, procurorul Dănuţ Volintiru, asupra căruia planează acuzaţii de conflict de interese. Gorjnews.ro susţine că soția sa, notar, a câştigat 120.000 de euro din autentificarea mai multor contracte derulate de Complexul Energetic Oltenia, al cărui director, Laurenţiu Ciurel, este urmărit penal în dosarul Şova.

„Este o verificare în curs, verificarea se face de către Inspecția Judiciară, doar ce ține de competența acestei instituții. Eu am transmis inspecției judiciare un memoriu pe care l-am primit cu privire la publicarea acestui articol și în acest moment se fac verificări. Nu știu rezultatul acestor verificări probabil că inspecția judiciară urmează să îl anunțe. Am citit articolul și cred că toate aspectele care sunt prezentate acolo trebuie verificate și dacă sunt reale și ele reprezintă abateri disciplinare sau încălcări ale unor norme deontologice Inspecția Judiciară le va constata. Acesta este și motivul pentru care am sesizat Inspecția. Eu nu pot trage concluzii doar citind un articol. Este important însă că se verifică și vom afla dacă așa stau lucrurile sau nu”, a spus şefa DNA pentru turturica.ro.

120.000 de euro, comision pentru soţia lui Volintiru

Directorul Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, urmărit penal pentru un prejudiciu de 840 miliarde de lei vechi în dosarul în care este acuzat şi senatorul PSD, Dan Şova a încheiat mai multe contracte cu notarul Daniela Volintiru.

Deşi era urmărit penal, Laurenţiu Ciurel i-a plătit în luna martie un comision notarial uriaş de aproape şase miliarde soţiei lui Volintiru pentru ca aceasta să perfecteze vânzarea Exploatării Miniere Berbeşti, de la Complexului Energetic Oltenia (CEO) la CET Govora.

În contractul încheiat cu CET Govora se precizează clar că societatea din Vâlcea plăteşte toate taxele aferente tranzacţiei, mai puţin cele de autentificare notarială (cele mai costisitoare), care au rămas în sarcina CEO, astfel că Laurenţiu Ciurel a avut ocazia să vireze cele aproape şase miliarde în bugetul familiei Volintiru.

Jurnaliştii de la publicaţia amintită au dezvăluit că Ciurel a plătit şi alte comisioane notariale uriaşe Danielei Volintiru, ultimul comision de aproape şase miliarde fiind încasat în ciuda faptului că era de notorietate publică declanşarea urmăririi penale pe numele lui Laurenţiu Ciurel în dosarul Şova.