Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

DNA VREA SA SCAPE DE avocatul ABRAHAM

Procurorii DNA au cerut scoaterea avocatului Pavel Abraham din dosarul Microsoft, motivând că apărătorul se află în stare de incompatibilitate. În dosarul în care Gheorghe Ştefan, zis Pinalti, se află în arest preventiv, procurorii susţin că avocatul îl apără atâr pe Ştefan, cât şi o altă persoană care a formulat un denunţ împotriva acestuia.

„Exista intr-adevar un conflict intre mine si dansii (n.red. – procurorii) pe baza unui abuz pe care il fac ei. Au considerat ca sunt in conflict de interese in legatura cu alta persoana care avea un contract cu mine pentru un denunt, dar nici macar nu a facut denuntul. Nu este vorba despre Luminita Mazilu. Luminita Mazilu are calitatea de martor si nu are nicio problema cu Gheorghe Stefan. Conflictul de interese este intre subiectii principali, inculpatul si victima, sau parti, care sunt ei si partea civila si partea responsabila civilmente. Nu poate fi vorba de conflict de interese. Lor le convin avocatii comozi, avocatii casei. Am ridicat o multime de probleme si in acest context nu stiau cum sa faca. Nu au cum. Eu am contract. Practic, l-au constrans sa renunte la mine, dar el m-a anuntat ca nu renunta si ca vom continua colaborarea. Conflictul este intre mine si cei care fac dosarul. O sa ii recuz pe cei care trebuie. Am temeiuri foarte serioase. Este o incercare de crearea a unei atmosfere intimidante. Actiunile intimidante nu vor avea niciun rezultat asupra mea. Informatia este eronata. Exista unele probleme pe care o sa le fac publice la momentul potrivit. Eu ii recuz. Ei nu cunosc legea”, a declarat Pavel Abraham pentru luju.ro.