Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VÂLCEA: Doar 20 de unități de învățământ au sub 60% procentul de vaccinare anti-COVID-19 în rândul personalului

În data de 5 noiembrie 2021 a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinului comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății nr. 5.558/2.389 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/ instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirii cu virusul SARS-CoV-2, prin care se modifică și completează Ordinului comun ME-MS nr. 5.338/1.0831 din 01.10.2021.

Noile modificări și completări au în vedere următoarele aspecte:
– Se introduce un nou articol cu următorul cuprins „Începând cu data de 8 noiembrie 2021, reluarea cursurilor cu prezență fizică se realizează pentru toate unitățile de învățământ preuniversitar în cadrul cărora un procent de minimum 60% din personal este vaccinat;
– Începând din 8 noiembrie reluarea cursurilor se va face în regim online pentru toate unitățile de învățământ preuniversitar în cadrul cărora un procent mai mic de 60% din personal este vaccinat;
– Consiliile de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar emit decizia privind modalitatea de reluare a cursurilor, cu informarea ISJ;
– Trecerea de la învățarea online la prezență fizică atunci când se atinge procentul de 60% personal vaccinat se realizează prin decizia CA al unității, cu informarea ISJ;
– Raportarea privind personalul vaccinat se face în fiecare zi de vineri, conform situației publicată și actualizată pe site-ul ISJ;
– Prin excepție, unitățile de învățământ special reiau cursurile din 8 noiembrie cu prezență fizică, independent de rata de vaccinare în rândul personalului”.

Alte modificări vizează măsurile de protecție la nivel individual, purtarea măștii de protecție:
– „purtarea măștii de protecție este obligatorie în incinta unității de învățământ
– masca de protecție nu este obligatorie în cazul preșcolarilor, în timpul orelor de educație fizică și nici pentru personalul din unitățile de învățământ special, în cazul în care procesul de învățare sau recuperare impune un contact vizual complet”.

În urma colectării datelor privind situația personalului vaccinat din unitățile de învățământ preuniversitar din județul Vâlcea, de stat și private, se prezintă astfel:
– un număr de 119 unități de învățământ din județ au un procent de vaccinare mai mare de 60% (personal vaccinat cu cel puțin o doză la 5.11.2021).

-20 de unități de învățământ au un procent de vaccinare în rândul personalului mai mic de 60%: Școala Gimnazială Bartolomeu „Valeriu Anania” Glăvile – 58,8%, Liceul Teoretic Grădiștea – 58,33%, Școala Gimnazială Boișoara – 57,17%, Grădinița „Sanovita Active Kids” Rm.Vâlcea- 57,10%, Scoala Postliceală FEG Drăgășani – 57,1%, Școala Gimnazială Alunu – 57,00%, Școala Gimnazială Stoenești – 55,55%, Școala Gimnazială Bungețani Făurești- 54,00%, Gradinita cu Program Prelungit Nr. 1 Horezu- 54,00%, Liceul „Antim Ivireanu” Rm. Valcea- 53,93%, Școala Gimnazială Mădulari Cernișoara- 53,12%, Școala Gimnazială Titești – 50,00%, Școala Gimnazială Zătreni- 50,00%, Palatul Copiilor municipiul Ramnicu Valcea – 50,00%, Școala Gimnazială „Grigore Mihăescu” Vlădești- 46,00%, Școala Gimnazială Runcu – 44,00%, Școala Gimnazială Rotărăști – 42,86%, Școala Gimnazială Stoilești – 41,00%, Școala Gimnazială „Ioan Didicescu” Voicești – 41,00%, Școala Gimnazială Mitrofani – 35,71%.
De asemenea, ca urmare a hotărârii CJSU nr. 76/06.11.2021, două unități de învățământ vor funcționa în sistem online conform articolului 3.2 din Ordinul comun, articol care precizează că: „în situații justificate de infrastructura și resursele existente, unitățile de învățământ/conexe pot desfășura activități didactice în sistem online…”: Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea și Școala Gimnazială Dumitru Bădescu, structură a Liceului Tehnologic „Iustinian Marina” Olănești.