Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Poliţia Vâlcea condamnă violenţa în şcoli

Poliţiştii vâlceni se arată îngrijoraţi de violenţa în şcoli, de degradarea sistemului educaţional şi de lipsa de respect pe care elevii o manifestă în societate. Tocmai de aceea, prin intermediul unui comunicat de presă, oamenii legii au dorit să tragă un semnal de alarmă asupra violenţei fizice şi verbale din şcolile din judeţul Vâlcea. „Prima agresiune pe care o întâlnim în cadrul unităţilor şcolare este violenţa verbală, folosirea unui limbaj trivial şi jignitor nu poate conduce decât la forme de violenţă fizică îmbrâncelile, intimidările, vulgarităţile. Acest lucru poate fi evitat prin schimbarea comportamentului dintr-unul ostil, într-unul asertiv. Ultima agresiune ce a avut loc în apropierea unei şcoli, a pornit din cauza unei discuţii contradictorii, iar de la violenţa verbală, s-a ajuns la violenţă fizică, în cazul respectiv fiind întocmit dosar penal agresorilor pentru săvârşirea infracţiunii de „lovire şi alte violenţe”, faptă pedepsită cu închisoare de la 3 luni la doi ani sau cu amendă penală. Nu sunt deloc de neglijat nici conflictele ce apar ca urmare a jignirilor adresate pe paginile de socializare, care ajung să fie rezolvate tot pe calea pumnilor” – se arată în comunicatul de presă al IPJ Vâlcea.

De fapt, în privinţa ultimei agresiuni din şcolile vâlcene, poliţiştii se referau la un conflict de la Şcoala cu clasele I-VIII Spiru Haret Râmnicu Vâlcea, acolo unde doi elevi de 11 şi 12 ani, din clasa a V-a, s-au luat la bătaie într-o pauză, din cauza unor neînţelegeri. Copiii s-au ales doar cu mustrări şi note scăzute la purtare. „Înţelegem că elevii sunt la o vârstă la care sunt tentaţi să treacă peste reguli, iar această indisciplină poate duce la un comportament violent, însă acest fel de comportament nu este benefic nimănui. Pentru ca situaţia să se rezolve, se impune o implicare constantă din partea părinţilor şi din partea profesorilor, care trebuie să-l ajute pe copilul victimă să vorbească, să ceară ajutorul şi să aibă puterea de a-şi înfrunta agresorul, sau să-l ajute pe copilul agresor sa adopte un comportament non-agresiv. Elevii problemă sunt aceia care au dificultăţi în comunicarea cu părinţii sau aceia care provin din familiile în care predomină climatul conflictual” – se mai arată în comunicatul IPJ Vâlcea.