Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Au început înscrierile pentru școlile de subofițeri de jandarmi din țară

Cei care doresc să devină jandarmi, se pot înscrie pentru admitere, la sediul Inspectoratului de Jandarmi județean Vâlcea, în perioada 02-14 septembrie 2021, inclusiv în weekend!

Pentru sesiunea septembrie-octombrie 2021, cele doua școli militare de subofițeri de jandarmi, au scos la concurs un număr total de 551 de locuri, repartizate astfel:
-288 locuri la Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani;
-263 locuri la Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni.
Candidații sunt așteptați până la data de 22 septembrie 2021, pentru a depune dosarele de recrutare.
Evaluarea psihologică se realizează până la data de 20.09.2021, iar proba de evaluare a performanței fizice se va susține în perioada 29.09 – 05.10.2021.
Proba de verificare a cunoștințelor (testul-grilă) este programată în 09 octombrie 2021.
Apoi, în perioada 11 – 13 octombrie, cei declarați admiși la probele anterioare, vor avea examinarea medicală.

Rezultatele finale ale admiterii sunt aduse la cunoștința candidaților prin afișare pe site-ul oficial al unităților de învățământ, până la data de 03 noiembrie 2021.

Toate informațiile sunt disponibile pe site-urile școlilor militare:
www.scoaladragasani.ro
www.jandarmeriafalticeni.ro