Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Sursa foto/video: Primaria Ramnicu Valcea

VIDEO: În Ajunul Crăciunului, surprinşi de camerele video în timp ce furau un portofel

Sursa foto/video: Primaria Ramnicu ValceaÎn Ajunul Crăciunului, 24 decembrie a.c., la ora 18.41, o tânără a sesizat dispeceratul Direcţiei Poliţiei Locale a Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea cu privire la faptul că, în timp ce cobora scările pasajului subteran din zona centrală, i-a fost sustras portofelul, suspectând un grup de trei tineri de etnie romă. Drept urmare, un echipaj de intervenţie din cadrul Direcţiei Poliţiei Locale, însoţit de partea vătămată, a verificat mai multe centre comerciale din zonă în căutarea suspecţilor, cu atât mai mult cu cât doi dintre aceştia, identificaţi prin intermediul camerelor video amplasate în pasaj, erau cunoscuţi cu antecedente similare, aflându-se sub control judiciar. În scurt timp, cei trei suspecţi au fost găsiţi, conduşi mai întâi la sediul Direcţiei Poliţiei Locale pentru îndeplinirea procedurii de identificare, iar mai apoi au fost predaţi Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea în vederea continuării cercetărilor.