Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VIDEO EXCLUSIV. Accident GRAV la Mihăești. O minoră este resuscitată

UPDATE: Din nefericire, victima, o fetiță în vârstă de 5 ani, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, iar medicul aflat la locul accidentului a declarat decesul victimei.

La data de 8 aprilie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier în localitatea Mihăești, pe DN 67, km 181 + 700 m.

Din primele verificări efectuate, a reieșit faptul că, ar fi avut loc o coliziune între un autoturism condus de o femeie, de 30 de ani, din localitatea Mihăești și un alt autoturism condus de o femeie, de 54 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea.

În urma impactului, a rezultat rănirea unei minore, din localitatea Mihăești, fiindu-i efectuate manevre de resuscitare la fața locului.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Cercetările sunt continuate de către polițiști pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-au produs evenimentul.

Vom reveni cu amănunte.