Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VÂLCEA: Un tânăr de 25 de ani şi-a pierdut viaţa într-un groaznic ACCIDENT AUTO

Groaznic accident de circulaţie în această dimineaţă în localitatea Diculeşti, judeţul Vâlcea, în urma căruia un tânăr de 25 de ani şi-a pierdut viaţa.

La accident au fost chemaţi să intervină pompierii Gărzii Balş din cadrul ISU Olt, care au în raza lor de acţiune localitatea mai sus menţionată. Un tânăr în vârstă de 25 ani, din Făureşti, judeţul Vâlcea, singur în maşină, a fost găsit decedat la sosirea echipajelor, iar maşina, un morman de fiare. Pompierii au extras cu greu trupul neînsufleţit, fiind nevoiţi să intervină cu modulul de descarcerare.

„În momentul sosirii echipajelor bărbatul a fost găsit decedat, încarcerat în autoturismul grav avariat. Pentru extragerea victimei pompierii au îndepărtat mai multe elemente de caroserie şi au decopertat parţial autoturismul“, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, sublocotenent Alin Băsăşteanu.

Conform primelor informaţii, cauza producerii accidentului a fost neadaptarea vitezei în curbă, autoturismul intrând puternic într-un parapet.