Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VÂLCEA: BRACONIERII nu se lasă! FLAGRANT şi DOSAR PENAL!

Este perioadă de prohibiţie în Vâlcea, iar până în data de 9 iunie 2015 nici măcar pescarii sportivi nu mai au voie să arunce „băţu-n baltă”. Ca să nu mai spune că, pescuitul comercial s-a închis în judeţul nostru pentru o perioadă minimă de 3 ani. Cu toate acestea, braconierii nu se lasă, ei întinzând plasele în râul Olt atunci când au impresia că nimeni nu îi vede. Este cazul unui braconier din Bujoreni, care zilele trecute a fost prins de poliţişti în timp ce se afla cu o barca pe mijlocul râului Olt, unde întindea plase pentru a captura peşte. „Cu ocazia depistării au fost ridicate în vederea confiscării 2 plase dintre care, una cu lungimea de 19 m ,iar cealaltă cu lungimea de 76 m precum şi o barcă pneumatică. Totodată, în una dintre plase a fost găsit un peşte viu, specia ştiucă, care a fost eliberat în râul Olt” – susţin poliţiştii.

Braconierul Marian P. – 34 de ani, s-a ales cu un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj, prevăzută de art. 64 lit. k din OUG 23/2008.