În noaptea de 14/15 decembrie a.c., un bărbat de 27 de ani din comuna Păușești-Măglași, a condus un autoturism în municipiul Râmnicu Vâlcea, iar la o trecere de pietoni a efectuat manevra de mers inapoi și a acroșat un alt autoturism parcat.
Incidentul a fost observat de lucrătorii Poliției Locale, iar în urma incercării acestora de a-l opri pe conducătorul auto, acesta a fugit de la fața locului, a efectuat un viraj la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de mers intrând in coliziune cu un alt autoturism parcat pe marginea străzii și apoi lovind chiar echipajul Poliției Locale.
Polițiștii Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea s-au deplasat la fața locului, solicitându-i conducătorului auto să se supună testării cu aparatul alcooltest și recoltării de probe biologice, dar acesta a refuzat. A fost întocmit un dosar penal în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de „Refuzul de la prelevarea de mostre biologice”.
Lasă un comentariu