Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto facebook

TRAGEDIE: O tânără din Vaideeni, de 24 de ani, a murit după o săptămână de comă în urma unui ACCIDENT pe A1 (FOTO)

foto facebook

O tânără de 24 ani, din localitatea Vaideeni, judeţul Vâlcea, rănită grav în urma unui accident ce a avut loc în data de 8 octombrie a.c., la kilometrul 61 de pe Autostrada Bucureşti-Piteşti, a murit în noaptea de luni spre marţi, 16 octombrie, la un spital din Capitală.

La volanul maşinii în care se afla şi Ana Maria Popescu, tânăra decedată, se afla chiar prietena ei cea mai bună. Din motive încă neelucidate, şoferiţa a pierdut controlul autoturismului şi s-a rostogolit câteva sute de metri pe câmpul din vecinătate. Ana Maria Popescu, aflată pe bancheta din spate, a fost proiectată prin lunetă şi a fost găsită de salvatori în stare comatoasă, având o lovitură puternică la cap. Din nefericire, Ana Maria Popescu nu şi-a mai revenit, decedând o săptămână mai târziu.

Un tânăr, care se afla lângă şoferiţă, prietenul tinerei decedate, a fost rănit şi el. Apropiaţii celor trei tineri povestesc că aceştia parcă au fost urmăriţi de ghinion. Cel aflat pe scaunul din dreapta, prietenul tinerei decedate, abia fusese externat din spital după ce în urmă cu câteva zile suferise un alt accident de circulaţie.

”Nu cred că putea cineva să spună ceva rău despre ea. O fata extraordinară, muncitoare, ambițioasă. Este un dezastru pentru toată comunitatea. Este un sentiment de tristețe generală. Toată lumea este afectată. Dumnezeu să odihnească în pace!

Ei stăteau în București. Erau studenți și aveam serviciu acolo. De fapt, Ana Maria terminase în acest an facultatea. La volan era cea mai bună prietenă a ei. Prietenul ei, care se afla în mașină, alături de cele două fete, este internat și el, are multiple fracturi de coaste.” ne-a declarat primarul localității Vaideeni, Daniel Băluță.