Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ŞOFERIŢA beată care a accidentat cinci minori la OLĂNEŞTI a fost REŢINUTĂ!

Revenim cu informaţii referitoare la accidentul de sâmbătă după-amiază, atunci când o şoferiţă beată criţă a intrat cu maşina într-un grup de cinci copii ce se aflau pe marginea carosabilului. Aşa cum spuneam într-un articol anterior, accidentul rutier s-a petrecut la Băile Olăneşti (judeţul Vâlcea), pe strada Drumul Forestierilor.

Conform ultimelor informaţii, femeia care se afla beată la volan a rulat pe trotuar, acolo unde afla grupul de minori, lovindu-i din plin. Doi din cei cinci copii au fost grav răniţi, restul având răni minore. Este vorba despre G.M. – 14 ani, care a fost diagnosticat cu fracturi femur stâng şi escoriaţii multiple, precum şi V.V., de 15 ani, diagnosticat cu TCF şi plagă contuză montonieră.

Şoferiţa vinovată, Florina M. – 36 de ani, a fugit de la faţa locului, ea fiind prinsă în Ostroveni de poliţiştii rutieri ai Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea. Oamenii legii au constatat că ea avea o alcoolemie de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Agenţii de circulaţie au dispus reţinerea ei pentru 24 de ore, iar duminică, 3 aprilie 2016, va fi prezentată magistraţilor cu propunere de arestare preventivă sub acuzaţiile de conducere pe drumurile publice în stare de ebrietate, vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului. În prezent, ea este încarcerată la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de poliţie Judeţean Vâlcea.

CITIŢI ŞI: ACCIDENT GRAV LA OLĂNEŞTI! O şoferiţă beată a spulberat cinci copii!