Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto: www.alesdonline.ro

FOTO: ŞOFER DIN VÂLCEA, implicat într-un ACCIDENT MORTAL în Bihor! A scăpat cu viaţă pentru că a reuşit să iasă la timp din tir

foto: www.alesdonline.ro

UPDATE: Declaraţia şocantă a şoferului de tir din VÂLCEA, implicat în accidentul mortal de la BihorUPDATE: Declaraţia şocantă a şoferului de tir din VÂLCEA, implicat în accidentul mortal de la Bihor
„Nu ştiu… Mergeam încolo şi… Mergeam spre Cluj şi dintr-o dată mi-a apărut în faţă pe contrasens, direct în mine… mai multe nu ştiu…”, a declarat şoferul TIR-ului, şocat vizibil de tot ceea ce i s-a întâmplat.Amintim că trei tineri, Dani, Andrei şi Milan, 20,21 şi 24 de ani erau în BMW şi au murit pe loc. Surse din anchetă susţin că toţi trei au decedat înainte ca maşina să ardă, niciunul neavând centură de siguranţă. La volan era cel mai tânăr dintre băieţi.

Trei tineri din județul Bihor au murit, în timpul nopții de sâmbătă spre duminică, în urma unui accident petrecut pe DN 1, pe raza localității Gheghie, după ce mașina condusă de unul dintre ei a lovit un TIR, apoi vehiculele au luat foc.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor, Alina Dinu, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că accidentul s-a produs după ce șoferul autoturismului a pătruns pe contrasens.
„Un tânăr de 20 de ani, din localitatea Vadu Crișului, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Cluj-Oradea, într-o curbă periculoasă la dreapta nu a adaptat viteza la condițiile de deplasare la condițiile de drum, astfel, pe un carosabil umed a pătruns pe sensul opus de circulație, unde a intrat în coliziune frontal cu un autotractor cu semiremorcă, condus de un bărbat de 40 de ani, din localitatea Mădulari, județul Vâlcea”, a spus Alina Dinu.
În urma impactului devastator, autoturismul și cabina TIR-ului au luat foc, iar cei trei tineri au murit carbonizați în interiorul mașinii.
Teribilul accident petrecut sâmbătă seară pe DN 1, în Gheghie, a fost provocat de viteza prea mare a şoferului maşinii BMW, spun poliţiştii bihoreni.
Imaginile surprinse de martori ai evenimentului arată dimensiunile nenorocirii: din autoturism nu au mai rămas decât nişte fiare înnegrite ale caroseriei, în timp ce partea din faţă a maşinii pur şi simplu nu mai există.
TIR-ului transporta conserve, iar şoferul a reuşit să sară din cabina cuprinsă de flăcări şi, astfel, a supravieţuit incendiului.