Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ŞOCANT: Bărbat lovit de tren în Halta Nord din Râmnicu Vâlcea

În seara zilei de luni, 26 mai a.c., în jurul orei 22.34, un bărbat a fost lovit de un tren în Halta Nord din Râmnicu Vâlcea. Şocaţi de groaznicul eveniment, oamenii ce aşteptau trenul în haltă au anunţat imediat salvarea şi poliţia. Ajunse la faţa locului, cadrele medicale l-au găsit pe Nicolae N. – 57 de ani, din Râmnic, într-o stare avansată de ebrietate, cu multiple răni, însă trăia. După acordarea primului ajutor de către specialiştii SMURD, rănitul a transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea pentru mai multe investigaţii, fiind diagnosticat cu fracturi costale TCF mediu, fractură gleznă stânga şi traumatism abdominal.

În urma anchetei de la faţa locului, poliţiştii au descoperit că victima s-a împiedicat şi a fost acroşat de tren, el fiind în drum spre casă. Aşa cum spunea însă, bărbatul este în stare de ebrietate, iar oamenii legii bănuiesc că el nu s-a mai ţinut bine pe picioare sau că pur şi simplu nu a fost atent. Trenul care l-a lovit a fost cel ce circula pe relaţia Ieşalniţa – Câineni.