Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

RAZIE în Vâlcea noaptea trecută. S-a lăsat cu amenzi de peste 22.000 lei

Polițiștii Serviciului Rutier au acționat în cursul nopții de 7/8 februarie a.c., pentru prevenirea consumului de alcool la volan în rândul conducătorilor de autovehicule care transportă marfă, fiind aplicate sancțiuni contravenționale de peste 22.000 de lei.

Polițiștii au acționat pe raza întregului județ aplicând 24 de sancțiuni contravenționale la regimul rutier, de peste 22. 000 de lei. De asemenea, au fost reținute 2 permise de conducere pentru depășire neregulamentară și un certificat de înmatriculare în urma constatării unor defecțiuni tehnice.

La acțiune au participat și reprezentanți ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Vâlcea.