Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

NEWS ALERT. Mașină de poliție, implicată într-un accident rutier în municipiul Râmnicu Vâlcea

În urmă cu puțin timp pe Calea lui Traian din Râmnicu Vâlcea, vizavi de Colegiul Național „Alexandru Lahovari”, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme și o mașină de poliție. Din fericire, nimeni nu pare a fi rănit.

„Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că, un bărbat în vârstă de 34 de ani, din localitatea Păușești Măglași, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din municipiul Râmnicu Vâlcea, ar fi intrat în coliziune cu o autospecială de poliție.
În urma impactului, autospeciala a fost proiectată într-un alt autoturism condus de un bărbat, de 24 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, care oprise pentru a acorda prioritate autospecialei, care avea semnalele acustice și luminoase în funcțiune.

În urma accidentului au rezultat doar pagube materiale.

Toți conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, se efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier” ne informează reprezentanții IPJ Vâlcea.