Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Mănescu de la Drumuri Naţionale doarme în „bocancii statului”

Tupeu fără margini al şefului Secţiei de Drumuri Naţionale Rm. Vâlcea, Eugen Mănescu, care, după ce că face o treabă de mântuială în funcţia pe care vremelnic o deţine, mai îndrăzneşte să se şi laude. În numărul trecut al publicaţiei noastre îl criticam pe Mănescu pentru atitudinea sa belicoasă faţă de presa din Vâlcea, pe care a repezit-o doar pentru că nu avea el chef de vorbă, dar şi pentru faptul că nu a făcut demersuri serioase şi pertinente pentru a rezolva în regim de urgenţă problema alunecării de teren de pe DN7 – Valea Oltului. Ei bine, omul s-a simţit lezat în amorul propriu şi ne-a trimis un drept la replică absolut jenant, în care se laudă că este un „profesionist” desăvârşit, dar se şi plânge că este neînţeles de presa care nu-i cunoaşte atribuţiile. Ei bine, îi vom demonstra şefului SDN Rm. Vâlcea că, în cazul dumnealui, putem vorbi deja de incompetenţă, nu de o presupusă necunoaştere a atribuţiilor sale de serviciu. Eugen Mănescu ocupă degeaba scaunul de şef al drumurilor naţionale din Vâlcea, în condiţiile în care există patru DN-uri în judeţul nostru care sunt în stare jalnică, iar el priveşte cu nonşalanţă cum, zilnic, lipsa unei infrastructuri rutiere bune face victime printre şoferi.

DN-uri fără marcaje rutiere şi neasfaltate

În toamna anului trecut, îi atrăgeam atenţia şefului Secţiei de Drumuri Naţionale Rm. Vâlcea că este o adevărată aventură să circuli pe drumurile naţionale ce străbat judeţul nostru, existând un risc major de producere a accidentelor rutiere. Sunt mari porţiuni de drumuri naţionale în Vâlcea unde marcajele axiale lipsesc cu desăvârşire, iar semnele de circulaţie sunt ruginite, căzute pe marginea drumului sau „ascunse” în spatele vegetaţiei.

Dacă nu v-aţi sinchisit să mergeţi prin judeţ şi să constataţi la faţa locului, vă spunem noi, domnule Mănescu, că sunt trei drumuri naţionale în judeţul nostru care nu au marcaje rutiere mai deloc. Este vorba de DN 64 Vlădeşti – Olăneşti, DN 67 B Drăgăşani – Grădiştea şi DN 65 C Bălceşti – Horezu. Mai mult decât atât, şi pentru acest lucru ar trebuie să vă fie ruşine, în acest moment pe DN 7 D nu se poate circula decât cu tractorul, fiind un drum naţional neasfaltat.

Sarcina de a face marcajele axiale şi de a iniţia procedurile pentru asfaltarea drumurilor naţionale cade, în acest caz, în atribuţia Secţiei de Drumuri Naţionale Vâlcea, mai exact a şefului secţiei Eugen Mănescu. Dar, acesta, chiar şi după articolele noastre de anul trecut, nu s-a deranjat să ia măsuri şi să facă marcaje rutiere. Asta pentru că situaţia celor trei DN-uri nemarcate este aceeaşi şi în primăvara acestui an. Mănescu ar trebui să ştie că marcajul axial este extrem de important pentru conducătorii auto, mai ales pe timp de noapte sau iarna, atunci când au loc majoritatea accidentelor grave. Dacă însă sensurile de drum nu sunt marcate în niciun fel, cum pot vedea şoferii unde este linie dublă continuă, unde este discontinuă sau unde pot depăşi şi unde nu?! Asta ca să nu mai vorbim că pe cele trei drumuri naţionale la care facem referire, trecerile de pietoni în dreptul şcolilor sunt aproape invizibile, elevii fiind victime singure.

Sindromul „Grapini” face victime printre directorii vâlceni

Nu ne-am dorit nicio clipă să-l jignim sau să-l calomniem pe şeful Secţiei de Drumuri Naţionale Rm. Vâlcea, Eugen Mănescu, ci doar să prezentăm situaţia drumurilor naţionale aşa cum este ea de fapt. Nu putem sta cu mâinile în sân şi să privim nepăsători cum şefi de instituţii, ce sunt plătiţi din bani publici, îşi bat pur şi simplu joc.

Şi că tot a venit vorba de bătaie de joc, Eugen Mănescu este „profesionist” la acest capitol, el batjocorind fără nicio jenă şi limba română. În dreptul la replică, ce-l puteţi străbate cu vederea în rândurile de mai jos, Mănescu face câteva greşeli gramaticale şi de ortografie flagrante. Pare-se că s-a ales şi el cu sindromul „Grapini” şi ne referim aici la celebra „analfabetă” din Guvernul României, Maria Grapini – ministrul Turismului, care, la fiecare postare publică de pe site-urile de socializare, le „răneşte retina” cititorilor cu greşelile sale gramaticale. Nici Eugen Mănescu nu este departe de acest lucru, ceea ce ne face să ne întrebăm dacă la examenul pentru ocuparea postului de şef al SDN Rm. Vâlcea a dat teste de cunoaştere a limbii române. Dacă nu, ar trebui să se reia examenul, pentru că suntem convinşi că l-ar pica.
*************************************************************************************************************************
Drept la replică

Către, Redacţia Ziarului Vocea Vâlcii

Referitor la: Articolul D-nei. Claudia Stanciu, din data de 26.02.2014

Subsemnatul consideră că articolul apărut în ziarul d-voastă. este unul ce nu respectă realitatea şi asta ţinând cont de următoarele:

– SDN Rm. Vâlcea este un punct de lucru al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova cu sarcini foarte stricte de administrare şi puteri de decizie mici;

– SDN Rm. Vâlcea nu poate angaja nici un fel de lucrare, nu poate angaja nici cheltuieli, lucrările de întreţinere curentă fiind date prin licitaţie la firme de specialitate, licitaţii ce au loc la CNADNR Bucureşti sau DRDP Craiova. Din comisia de licitaţii nu face parte nici un reprezentant al SDN Rm. Vâlcea;

– Urmare evenimentului din 12.02.2014, am fost sunat de mai multe televiziuni şi mulţi ziarişti, am răspuns la toate apelurile şi am prezentat situaţia aşa cum este în realitate. Situaţia a fost prezentată de mass-media ca una foarte gravă, lucu ce nu corespunde cu realitatea.

– Trebuie reţinut faptul că partea carosabilă liberă pentru circulaţie are în prezent 6,97 m deci suficient pentru a se circula, în ambele sensuri;

– Faptul că semnalizarea a fost executată ca pentru lucrări pe ½ cale, a avut drept motiv, atenţionarea conducătorilor auto, în plus pentru a respecta semnificaţia indicatoarelor de dirijarea a circulaţiei, indicatoare care în procent de peste 80% din cazuri nu sunt respectate;

– Faptul că nu s-a insistat pentru urgentarea lucrării, este unul fals, pentru că a doua zi la solicitarea subsemnatului s-a convocat comisia tehnică din cadrul ISU Vâlcea şi s-a întocmit Proces Verbal de Calamitate. A fost prezentă în aceeaşi zi Comisia de la DRDP Craiova, respectiv Directorul Regional, Şef Serviciu Calamităţi, care au vizualizat zona.

Directorul Regional a stabilit un proiectant care pe data de 13.02.2014, s-a prezentat în zonă împreună cu Expert Tehnic de Specialitate pentru efectuarea de sondaje, ridicări TOPO, măsurători, în vederea întocmirii Proiectului Tehnic, care dealtfel a fost şi realizat.

Procedurile de achiziţie, indiferent de tipul şi caracterul lucrării, sunt cele stabilite prin OG şi alte acte normative, ce nu pot fi încălcate.

Sarcinile subsemnatului din momentul efectuării acestor demersuri, s-au încheiat.

Sarcina mea fiind de a monitoriza zilnic evoluţia fenomenului şi a urmări ca semnalizarea punctului să fie conform instrucţiei. Informez zilnic Directorul Regional despre situaţia din zonă şi cer zilnic urgentarea procedurilor în vederea începerii lucrărilor, dar repet răspunsul a fost clar „se respectă precedurile de achiziţie” stabilite prin OG şi celelalte acte normative în vigoare.

La şedinţa la care face-ţi referire am fost întrebat de valoarea lucrării, care nu se poate şti dacat după predarea proiectului, iar comunicarea se poate face după încredinţarea lucrării prin metodele legale, lucru ce ar trebui să fie ştiut şi de cei ce fac apreciere în articolul publicat.

Deci ca o concluzie a celor de mai sus, consider că am fost calomniat în mod nejustificat şi asta pentru că nu se cunosc sarcinile şi atribuţiile subsemnatului şi limitele de competenţă. Mai menţionez că, nu sunt „Director” şi nici „Directoraş”, sunt doar Şef Secţie cu responsabilităţi foarte clare, sarcini pe care consider ca mi le-am realizat, ţinând cont de bugetul alocat pentru DRDP Craiova, de către CNADNR SA Bucureşti.

Deasemea consider că, sunt o persoană „stresată” nu de problemele profesionale pe care le îndeplinesc cu plăcere şi conştiinciozitate, ci de modul de gândire şi cunoaştere al procedurilor ce trebuiesc urmate şi respectate, pentru a realiza lucrări de orice natură, de către persoane ce ar trebui să fie bine informate.

În speranţa unei înţelegeri corecte a situaţiei, vă mulţumesc.

• Şef serviciu,

Mănescu Eugen