Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Legalizarea prostituției ar putea salva educația

DEMERS. În ediția trecută sugeram parlamentarilor un demers legat de încetarea finanțării cultelor religioase de la bugetul de stat sau de la cele locale deoarece Bisericile se pot finanța ca în alte țări din donații, sponsorizări, tarife pe servicii religioase, pot achita taxe și impozite ca orice alte societăți comerciale mai ales că au un profit imens și beneficiază de mii de terenuri agricole, livezi, pășuni, păduri, ferme, stupi etc. Statul ar economisi direct 0,4 la sută din PIB care ar putea fi dirijat direct spre Sănătate. Indirect ar câștiga și mai mult dacă ar urmări ca fiecare biserică și fiecare slujbaș al ei să achite taxele și impozitele ca orice cetățean.

Prostituția există în legislația europeană

Multe din țările Uniunii Europene au legalizat prostituția având în domeniu legi diferite, dar care vizează în special existența de contracte de muncă în domeniu, de protecție sanitară și de impozitare a veniturilor. După Revoluție în România „industria” sexului pe bani s-a extins luând amploare. Mii de fete fac bani pe marginea șioselelor, prin parcări, prin baruri și restaurante, prin hoteluri. Multe au închiriat apartamente și racolează clienți pe internet prin site-uri specializate dar și prin presă ( urmăriți, de exemplu, deja celebra pagină cu anunțuri din cotidianul Libertatea unde sunt trecute serviciile prestate de prostituate, tarifele aferente, adresele și numerele de telefon de contact). În Germania statul obține 4 miliarde de euro din acest domeniu. Un venit considerabil. La noi statul nu obține nimic. Nici măcar banii cuveniți din amenzile date constant de poliție sau jandarmerie unor prostituate. Culmea este că multe din aceste procese de contravenție ar putea fi ușor anulate în instanță pentru că poliția amendează prostituate unde le prind, chiar dacă stau singure la o masă într-un restaurant deocheat fără niciun bărbat lângă ele deci fără dovada că acestea ar face sex pentru bani. Mulți redactori din Vâlcea au asistat uneori la astfel de razii inutile deoarece nimeni nu plătește amenzile. Și alte țări în care populația este atașată de valorile spirituale și legată de biserici există legalizată prostituția. Pentru că politicienii de acolo șitiu că acest sistem nu poate fi stârpit. Că există de mii de ani, că a existat sub regimuri comuniste, fasciste, liberale, regale, sub imperii și în dictaturi. La noi însă majoritatea parlamentarilor au ezitat promovarea sau votarea unei legi în domeniu pentru că s-au temut de reacția preoților ortodoc și. Sutanele negre au amenințat mereu indirect cu voturile pe care le pot controla mai ales în mediul rural. Biserica a vrut constant bani de la buget dar s-a opus ca bugetul să obțină bani de la prostituate. De fapt le-a menajat fiscal. Și așa România a ajuns să aibă pe lângă 70 de mii de sutane negre care câștigă bani fără să muncească și minim o sută de mii de prostituate care muncesc fără a avea drept de pensie și asigurări de sănătate și fără a plăti impozite. Este de-a dreptul ilogic ca o femeie care lucrează să spunem femeie de serviciu sau vânzătoare la un mic magazin și are 570 de lei salariu net lunar să plătească impozite, asigurări, taxe, iar patronul ei să contribuie la buget cu minimum alții 200 de lei lunar pentru acea salariată în timp ce o prostituată care poate obține acela și salariu într-o singură zi să nu plătească nimic. Lângă prostituate sunt combinatori, proxeneți și alții care câștigă tot la negru. Legalizarea ar aduce venituri importante. Numai din TVA-ul declarat tot s-ar obține bani buni chiar dacă firmele respective nu ar declara toate prestațiile și încasările și chiar dacă prostituatele independente ar declara că obțin doar salariul minim. Pe lângă aceste avantaje directe ale statului sunt și alte avantaje indirecte pe care mulți colegi din presa centrală le-au enumerat de-a lungul anilor: mai puține boli cu transmitere venerică, mai puține persoane care vor solicita ajutoare sociale la bătrânețe când nu vor mai avea venituri, mai puține infracțiuni sexuale, mai puțin sex prin șicoli, mai puține femei maltratate de pești-proxeneți.

Legea ar trebui să prevadă direct închisoare pentru cele care practică ilegal și pentru proxeneți precum și diverse forme de încadrare ale celor care doresc să lucreze legal. Veniturile ar putea să fie dirijate în Educație – Învățământ. Culmea este că dirijând fonduri mai mari în Sănătate și Învățământ obții în timp o forța activă de lucru mai competentă, mai sănătoasă, mai aptă de a produce venituri, de a dezvolta economic societatea. Mai mulți bani în educație și în susținerea familiilor cu probleme înseamnă mai puține persoane în viitor ce vor fi atrase să se prostitueze, să se drogheze, să consume alcool.

Inițiativă legislativă

Știm desigur că foarte mulți parlamentari ezită să își lege numele de un astfel de demers legislativ care ar fi urmat de o propagandă pro sau contra a mediei naționale. USL are însă o majoritate zdrobitoare în acest moment. Se poate găsi cu ușurință un parlamentar ” de sacrificiu” sau poate unul din PPDD sau grupul minorităților care să înainteze un proiect alcătuit temeinic de specialiști la comanda Guvernului. La vot, USL ar trece lejer legea, iar deputații și senatorii nu ar avea apoi decât să susțină față de electoratul din colegiile lor că ei au votat împotrivă dacă consideră că astfel își conservă imaginea de oameni responsabili care nu agreează prostituția. Nimeni nu va putea dovedi cine ce a votat deoarece este posibil ca la vot secret și parlamentari din opoziție să susțină acest proiect.

RADU DUMITRESCU