Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO: Transportatorii de persoane din Vâlcea, LA CONTROL!

În această dimineață, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, au acționat, în sistem integrat împreună cu lucrători din cadrul I.S.C.T.R, pe drumurile publice din județul Vâlcea, pentru verificarea transportului public de persoane.

Acțiunea a vizat verificarea legalității transporturilor rutiere publice de persoane, prin:

• verificarea deţinerii documentelor necesare efectuării transportului public de persoane de către operatorul de transport şi de conducătorul auto;
• verificarea respectării traseului şi a graficului de circulaţie cu opririle aferente.
• respectarea capacităţii maxime de încărcare ale autovehiculelor de transport persoane, avându-se în vedere situaţiile în care persoanele sunt transportate în picioare;
• verificarea respectării numărului maxim de locuri pe scaune prevăzute în certificatul de clasificare al autovehiculului, faţă de numărul maxim de locuri prevăzut în certificatul de înmatriculare al autovehiculului, după caz;
• testarea alcoolscop a conducătorilor de autovehicule care efectuează acest gen de transport;
• valabilitatea inspecţiei tehnice periodice a autovehiculului;
• depistarea activităților ilegale de transport rutier de persoane.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 15 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 12.160 de lei, au reținut un certificat de înmatriculare, 1 copie conformă a licenței de transport și 2 plăcuțe cu numere de înmatriculare.

Exemple semnificative:

  1. La data de 31 ianuarie a.c., în jurul orei 06.30, polițiștii Serviciului Rutier au depistat un bărbat în vârstă de 45 ani din comuna Nicolae Bălcescu, județul Vâlcea în timp ce conducea un microbuz pe DN7 în localitatea Milcoiu, efectuând transport public de persoane în contul unui operator de transport fără a deține copie conformă a licenței de transport.

Operatorul de transport a fost sancționat contravențional conform H.G. nr. 69/2012, fiindu-i suspendat dreptul de a utiliza autovehiculul pentru o perioadă de 6 luni.

De asemenea, i-a fost reținut certificatul de înmatriculare și placutele cu numerele de înmatriculare.

  1. La data de 31.01.2023 orele 08.00 polițiștii Serviciului Rutier l-au depistat pe numitul MME de 37 ani din Tg Jiu in timp ce conducea Mercedes Vito înmatriculat București, in timp ce efectua transport public de persoane in regim de închiriere in contul unei societăți comerciale din București, fara a deține certificat de atestare a pregatirii profesionale.
    Societatea comerciala a fost sanctionata contraventional conf. LG 38/2003, fiindu-i reținută copia conformă a autorizatiei de transport.