Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO. Accident la Mihăești. O femeie a fost rănită

Astăzi, 08 februarie a.c., polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN 67, în localitatea Mihăești, a avut loc un eveniment rutier, soldat cu rănirea unei persoane.

Din primele verificări efectuate, s-a stabilit faptul că, din cauze care urmează să fie stabilite în urma cercetărilor, ar fi avut loc o coliziune între un autoturism și o autoutilitară.

În urma impactului, a rezultat rănirea unei femei de 52 de ani, pasageră în autoturism, care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

sursa foto: IPJ Vâlcea