Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO. Accident grav în Râmnicu Vâlcea – Goranu. A intrat în conducta de gaze, în gard, apoi a fost proiectat într-un copac

Astăzi, Poliția Municipiului Râmnicu Vâlcea a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că s-ar fi produs un eveniment rutier soldat cu victime.

Din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că, un bărbat în vârstă de 74 de ani, din județul Prahova, în timp ce conducea un autoturism în municipiul Râmnicu Vâlcea, zona Goranu, ar fi pierdut controlul volanului intrând într-o conductă de gaze și un gard, ulterior fiind proiectat într-un copac.

În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto, cât și a pasagerei dreapta față, în vârstă de 73 de ani, tot din județul Prahova, care au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Polițiștii Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier.