Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Campania de prevenire a traficului de persoane “Desfă-ți aripile! Informarea înseamnă libertate!” în școlile vâlcene

În perioada august – decembrie 2022, la nivel național se derulează campania de prevenire a traficului de persoane Desfă-ți aripile! Informarea înseamnă libertate !”

Scopul campaniei îl constituie informarea, sensibilizarea și conștientizarea cetățenilor români expuși riscului de a deveni victime ale traficului de persoane cu privire la implicațiile fenomenului, precum și la riscurile acceptării unor oferte care i-ar putea conduce într-o situație de trafic .

Copiii sunt cea mai vulnerabilă categorie de victime a traficului de persoane, aceștia fiind exploatați deseori chiar de către persoanele în a căror îngrijire se află.

În acest context, polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității în colaborare cu reprezentanți din cadrul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane și Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vâlcea, au desfășurat mai multe activități în 5 unități de învățământ liceal de pe raza județului Vâlcea.

În cadrul activităților au fost transmise mesaje preventive cu privire la traficul de persoane, pornografia infantilă, consumul de droguri și victimizarea minorilor în unitățile de învățământ liceal, mesaje care au ajuns la peste 500 de elevi și 50 de cadre didactice.

METODE DE RECRUTARE CÂND VINE VORBA DE TRAFICUL DE PERSOANE

– promisiunea falsă a unui loc de muncă, în afara țării, (ca baby – sitter, menajeră, ospătăriță);

– anunțurile în presă privind ofertele de muncă în străinătate;

– răpirile, mai rare decât falsele promisiuni, însă mult mai violente și mai traumatizante pentru copii și tinerele fete;

– migrația întregii familii în altă țară, iar în unele cazuri părinții îşi dau acordul în scris ca minorii să părăsească țara pentru a munci în străinatate, fiind însoțiti de rude sau cunostințe care deja activează ca transportatori.

  ETAPELE TRAFICULUI DE PERSOANE

– RECRUTAREA este momentul în care recrutorul („prima veriga a traficului”), intră în contact cu viitoarea victimă, făcându-i promisiuni mincinoase de angajare în străinătate. Victima iși dă acordul să urmeze planul recrutorului de a părasi țara.

– TRANSPORTUL este organizat de recrutor și se face pe trasee stabilite anterior.

– TRECEREA FRONTIEREI – victima trece granița însoțită de recrutor și de o „calauză”, fiind preluată de primul cumpărător care, drept garanție, îi oprește pașaportul.

– VÂNZAREA este esența traficului de ființe umane, victimele fiind transformate în marfă și sortate ca atare de traficanții – cumpărători. Abia acum victima conştientizează pericolul. Seria vânzărilor nu se oprește aici, intervenind de cele mai multe ori REVÂNZAREA.

– EXPLOATAREA: victimele sunt amenințate și abuzate, supuse unor tratamente inumane și exploatate sexual în regim de sclavie. 

RECOMANDĂRI:

– Când primiți o ofertă de lucru în străinătate aflați cât mai multe detalii despre aceasta.

– Nu dați curs anunțurilor din ziare, internet, sau alte forme de publicitate până nu verificați firma.

– Consultați-vă cu părinții, prietenii sau alte persoane de încredere înainte de a lua decizia de a pleca la muncă în străinatate.

– Nu dați nimănui paşaportul, sub nici un motiv, cu exceptia instituțiilor statului (român sau străin) abilitate să verifice actele de identitate.

– Nu ezitați sa vă adresați ambasadelor României sau organizaţiilor neguvernamentale atunci când vă aflați într-o situaţie critică în străinătate.

– Când plecați la muncă în străinătate, lăsați-vă acasă copii de pe documentele de identitate și de călătorie, precum și de pe orice alte acte referitoare la viitorul loc de muncă .

– Nu uitați! Nimeni nu are dreptul sa vă forțeze să munciți pe gratis!

Cui vă puteți adresa pentru a ajuta o victimă a traficului de persoane?

Poliției

-Misiunilor diplomatice ale României în străinătate

-Liniei Telverde a ANITP: 0800.800.678

-Organizațiilor neguvernamentale.

Nu uita că pe site-ul Poliției Române la secțiunea „Prevenire” poți găsi recomandări pentru siguranța ta și a copilului tău.