Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

BUNEŞTI: S-a urcat la volan aproape în comă alcoolică

A băut până nu a mai putut, iar apoi s-a urcat la volan. Este vorba despre un bărbat de 51 de ani, din Bunești, care în seara zilei de 8 iulie a.c., în jurul orei 22.30, a fost prins de poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Buneşti, în timp ce conducea o mașină pe DN 67, deși era beat criță. Lucian T. a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1.20 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele șoferului alcoolic a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

foto:arhivă