Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Alunecările de teren au rupt un drum în Valea Mare

Zeci de gospodării din Berbești – Vâlcea riscă să rămână izolate din cauză că singurul drum de acces a fost rupt de o alunecare de teren cauzată de exploatărilor de cărbune  din zonă. Din  cariera Panga Nord se scoate lignit în carieră de câțiva ani, iar frontul de lucru înaintează spre satul Valea Mare, arondat orașului Berbești și propus spre strămutare. Cariera, care se întinde pe 400 de ha, este paralelă cu singurul drum care face legătura cu orașul, DC 135, lung de 4 kilometri. Din cauza prăbu șirii malurilor, în unele locuri, cariera a ajuns până în marginea drumului, zona fiind extrem de periculoasă pentru casele localnicilor, care în orice clipă se pot prăbu și în hău.

„Ne este frică să nu ne cadă copiii în râpă pentru că, din curiozitate, se duc să vadă ce este acolo. Casele au pereții fisurați și nu ne mai așteptăm la nimic bun. Fântânile ne-au secat. Vor începe ploile și în sat sunt peste 20 de copii care trebuie să ajungă la șicoala din centru. Pe unde or să meargă, or să zboare?”, se plânge Dumitrana Gheorghe, localnică.

„Drumul nu mai poate fi reparat. Au venit cu exploatarea până la 20 de metri de drum. Nu șitiu cum s-a făcut exploatarea, dar pe 40 de m lungime, pereții sunt aproape, nu au unghi de taluzare, care să mențină pământul și va fugi cu totul.  Au vrut să scoată cărbune ușor și au pus în pericol drumul. Acum marginea carierei a ajuns în drum și nu s-au luat  măsuri de protecție a localnicilor, care trec zilnic pe drumul respectiv”, susține Vintilă Chelcea, primar Berbești.

Pe o distanță de aproximativ un kilometru, în drum au apărut crăpături adânci, iar autoritățile au fost nevoite să restricționeze circulația ma șinilor. Primarul localității, Vintilă Chelcea, susține că pământul este instabil atât din cauza excavațiilor celor de la Cariera Berbești, dar și a faptului că minerii nu mai muncesc de câteva săptămâni. Cei 639 de mineri de la Cariera Berbești au intrat în șiomaj tehnic până la sfârșitul lunii septembrie, iar la locul de muncă nu s-au luat măsuri pentru evitarea prăbu șirilor de teren.

„Utilajele sunt oprite și, din cauza asta, în spatele frontului de lucru, zona nu mai este stabilizată cu sterilul rezultat în urma exploatării cărbunelui. De aici tot necazul. Dacă rotativa ar fi funcționat, se lua steril dintr-o parte, se punea în alta și așa se consolida drumul”, este de părere Vintilă Chelcea.

Reprezentanții Carierei Berbești au făcut un alt drum, însă și acela a fost afectat de alunecări de teren, motiv pentru care, în regim de urgență, autoritățile trebuie să construiască un altul prin pădure la o distanță mai mare de frontul de exploatare. Din păcate, până în prezent, nu au ajuns la nicio înțelegere cu proprietarul care cere despăgubiri de 900.000 de lei. „Încercăm pe situații de urgență să obținem fonduri pentru amenajarea drumului pentru că situația este critică” – susține Petre Ungureanu, prefectul de Vâlcea.

În  Valea Mare mai sunt 27 de familii, dintre care doar 7 au negociat condițiile de strămutare cu miniera, însă nici acestea nu și-au primit banii pentru a pleca din satul sub care se află rezerve importante de lignit.

Autoritățile se tem, că odată cu începere ploilor, situația se va înrăutăți, și tocmai de aceea, zona este permanent monitorizată.

CODRUȚA ALEXANDRU