Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ACCIDENT în Râmnicu Vâlcea provocat de un şofer BEAT

Duminică, 06 mai a.c., în jurul orei 18:50, un bărbat de 68 de ani, din municipiul Rm. Vâlcea, a condus un autoturism pe strada Carol I din direcția sud către nord, iar în intersecția cu bulevardul Nicolae Bălcescu, dorind să vireze la dreapta, nu a adaptat viteza la condițiile de drum și pe fondul consumului de alcool, a pierdut control asupra direcției de mers, acroșând cu partea stângă față un alt autoturism care încetinise pentru a se asigura în intersecție.

În urma testării cu aparatul etilotest a bărbatului de 68 de ani care a produs eveniment rutier, s-a stabilit că acesta avea o alcoolemie de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar pentru celălalt șofer implicat rezultatul testării cu etilotestul a fost negativ. Celui în cauză i-a fost întocmit dosar penal.