Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto arhiva Vocea Valcii

ACCIDENT în RÂMNICU VÂLCEA provocat de un şofer beat criţă!

foto arhiva Vocea ValciiS-a urcat beat criţă la volan şi a produs un accident rutier pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea. S-a întâmplat în această dimineaţă de duminică, 23 august 2015, în jurul orei 04.45, când şoferul Daniel S. – 43 de ani, din Râmnicu Vâlcea, a condus o maşină pe DN 67A – Râmnicu Vâlcea, din direcţia Budeşti – Râmnic, iar în dreptul unui imobil, din cauza vitezei neadaptate într-o curbă la dreapta şi a consumului de alcool, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune directă cu un alt autoturism care circula regulamentar şi era condus de Ioana M.

Din fericire, în urma impactului nicio persoană nu a fost rănită, evenimentul rutier fiind soldat doar cu pagube materiale. Însă, poliţiştii rutieri care au ajuns la faţa locului au constatat că şoferul vinovat de producerea accidentului era beat criţă. Daniel S. a fost testat cu aparatul etilotest, el având o alcoolemie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. Individul s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului.